Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, fost lider PNL, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis a planificat înlăturarea sa de la conducerea Partidului Naţional Liberal pentru că ştia că nu va fi de acord cu numirea lui Nicolae Ciucă în funcţia de premier şi nici cu alianţa cu PSD.
Orban a susţinut că Iohannis doreşte să se întoarcă preşedinte la PNL şi vrea să fie premier, după alegerile din 2024.
“PNL a câştigat alegeri ca PNL, nu parte în alianţe, doar în mandatul meu. Nu am câştigat alegerile parlamentare din două motive: în primul rând din cauza faptului că a trebuit să guvernăm în pandemie şi în criză economică. În momentul în care am reuşit pentru prima oară în 32 de ani de democraţie să demitem un guvern post-comunist al PSD, al stângii, am vrut să demarăm alegeri anticipate. Am demarat procedurile pentru convocarea alegerilor anticipate când a venit lebăda neagră pe care nu o putea anticipa nimeni – pandemia. Normal că ne-am asumat răspunderea să ţinem ţara în picioare, practic cred că cea mai grea perioadă de după Revoluţie pe care a traversat-o România”, a explicat Orban.