Actualitate

Am ajuns să inaugurăm șantiere – Utilajele au dispărut după prezența ministrului Grindeanu

Șantierul noului terminal de Plecări Externe de la Aeroportul Timișoara a rămas pustiu după ce, în urmă cu o săptămână, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost marcat startul lucrărilor, iar pe șantier era plin de utilaje. 

Vineri, 4 noiembrie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, însoțit de un alai de membri PSD (deputatul Alfred Simonis, subprefectul Sorin Ionescu, prefectul Mihai Ritivoiu), a „descins” la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara pentru a marca startul lucrărilor la „cea mai importantă investiție din istoria Aeroportului Timișoara” – noul terminal de Plecări Externe, o investiție de peste 180 de milioane de lei.

În fața camerelor de vederi, cu utilajele lucrând de zor în spatele său, Sorin Grindeanu a spus că își dorește ca lucrarea să fie terminată la termen astfel încât banii europeni destinați proiectului să nu fie pierduți.

După inaugurarea lucrărilor, utilajele au dispărut de pe șantier. Surse din cadrul Aeroportului Timișoara au declarat că toată săptămâna trecută, după plecarea ministrului, pe șantier nu a mai apărut niciun utilaj.

Vineri, 11 noiembrie 2022, pe șantier nu era picior de muncitor sau vreo urmă de utilaj. Practic, șantierul inaugurat cu fast cu o săptămână înainte era gol.

Directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Daniel Stamatovici, a declarat că la noul terminal se lucrează la turnarea fundațiilor, dar nu pe teren, ci în fabrici.

„Se lucrează foarte intens, dar nu aici. Se lucrează în fabrici. E un sistem nou, de care nu am mai auzit. Vor veni cu fundațiile gata turnate. Nu le vor turna la fața locului. Au săpat deocamdată șanțul la acel tunel pentru echipamentele care transportă bagajele. Acum se lucrează la turnarea de fundații în fabrici și la debitarea elementelor de metal”, a explicat directorul Aeroportului „Traian Vuia” Timișoara.

Despre turnarea fundațiilor în fabrici a vorbit la inaugurarea lucrărilor și un reprezentant al Concelex, firma de construcții care a câștigat licitația pentru realizarea investiției. „Aeroportul este o clădire din prefabricate. Va fi o perioadă în care prefabricatele se vor executa în hală”, a spus reprezentantul constructorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button