Mii de români sunt blocați la frontierele Marii Britanii cu Franța, în încercarea de a ajunge acasă de Sărbători, dar printre ei se află și mulți șoferi de tir. Oamenii sunt disperați și așteaptă de mai bine de 24 de ore să fie deblocată frontiera.
Organizația civică Diaspora Unită a mers la frontieră pentru a discuta cu românii rămași blocați și pentru a le oferi o mână de ajutor, prin mici donații constând în apă și sandwichuri. În autocarele pline de români se află și foarte mulți copii. Cei prezenți la fața locului spun că au încercat să i-a legătura cu Ambasada României la Londra, dar nu răspunde nimeni la telefon.
Poliția britanică a deviat coloanele de mașini către parcări special amenajate. Boris Johnson intenționează să testeze în masă șoferii de camioane pentru a pune capăt haosului de la Dover.
Miniștrii pregătesc „infrastructura” pentru a permite testarea a mii de șoferi de camioane și cetățenii europeni blocați la frontiere înainte de a traversa canalul englezesc.
Franța a anunțat interzicerea transportatorilor de marfă peste Canal, duminică seară, din cauza temerilor legate de răspândirea unei noi tulpini de coronavirus mai infecțioase. Ministrul francez al transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, a declarat luni că va fi adoptat un protocol la nivelul Uniunii Europene „pentru a se asigura că mișcarea din Marea Britanie se poate relua”.