Actualitate

VIDEO: Trenul CFR IR 349 București-Arad a luat foc

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la locomotiva trenului IR 349 Bucureşti Nord-Arad, fiind afectat şi un vagon. Incidentul a avut loc la intrarea în staţia Videle. „Siguranţa şi securitatea celor 250 de pasageri şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol”, susţin reprezentanţii CFR Călători.

Pasagerii cu destinaţia Craiova şi Filiaşi sunt preluaţi cu trenul RE 9015 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, iar călătorii cu destinaţia Timişoara / Arad vor continua călătoria cu trenul IR 349, remorcat de altă locomotivă.

„Astăzi, 22 iunie 2022, la trenul IR 349 care circulă pe ruta Bucureşti Nord (plecare 13:25) – Arad s-a produs un început de incendiu la locomotivă, la intrarea în staţia Videle. Personalul feroviar a acţionat conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, avizând serviciul 112 şi acţionând cu stingătoarele din dotare. Echipa de intervenţie specială s-a deplasat la faţa locului şi a luat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor începutului de incendiu. Siguranţa şi securitatea celor 250 de pasageri şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol”, a transmis CFR Călători.

Conform surse citate, pasagerii cu destinaţia Craiova şi Filiaşi sunt preluaţi cu trenul RE 9015 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, iar călătorii cu destinaţia Timişoara / Arad vor continua călătoria cu trenul IR 349, care va fi remorcat de altă locomotivă. 

„Cauzele care au generat începutul de incendiu vor fi stabilite de comisia de cercetare”, a precizat CFR Călători.

Potrivit ISU Teleorman, cele aproximativ 250 de persoane s-au autoevacuat din trenul de persoane, niciuna neavând nevoie de îngrijiri medicale.

„Incendiul s-a manifestat generalizat la locomotiva electrică a trenului şi a afectat parţial şi un vagon de călători. Focul este localizat, pompierii acţionând acum pentru lichidarea sa”, a transmis ISU.

Toate persoanele au fost transportate în gara Videle cu 7 microbuze (1 ISU TR şi 6 asigurate de autorităţile locale din Videle şi Blejeşti).

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button