“Măsura de amânare la plată a ratelor nu este un subiect nou. Au fost discuții cu reprezentanții guvernului, Ministerului de Finanțe, BNR și ai băncilor pe marginea necesității și eficienței acestei măsuri. Sistemul bancar a spus foarte clar că participă alături de Guvern, Ministerul Finanțelor și BNR pentru a găsi cele mai bune soluții pentru clienții care întâmpină dificultăți în rambursarea ratelor. Și facem deja acest lucru, spune Bogdan Neacșu, președintele Asociației Române a Băncilor și CEO al CEC Bank.
Băncile au demonstrat în ultimii doi ani că pot veni cu soluții viabile și pot fi alături de debitori – fie că este vorba de perioade de grație, de rescadențări sau de restructurări ale creditelor care au ajutat la depășirea cu succes a crizei provocate de pandemie.
Așa cum știți, în economie nu există soluții panaceu, iar măsurile ar trebui să țină seama de context și de potențialele consecințe. Dacă la începutul pandemiei, o parte însemnată a populației și din sectorul companiilor a fost afectată de măsuri de suspendare temporară a activității, contextul actual este diferit și nu suntem în fața unui blocaj economic general. Provocările vin mai degrabă din sfera creșterii inflației și a cheltuielilor care afectează în mod diferit anumite persoane și sectoare economice. De aceea, este important ca atât noi, băncile, cât și clienții, să avem o abordare prudentă și orientată către găsirea unor soluții individuale și personalizate, în funcție de situația în care se află debitorul.
- Consumatorii trebuie să rețină că această suspendare nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze și pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare.
- De asemenea, în contextul tendinței de creștere a inflației există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească.
Așa cum a menționat și ministrul Finanțelor, urmează ca băncile, împreună cu BNR și Ministerul de Finanțe să discute pe metodologia de implementare astfel încât programul să poată fi operațional în cel mai scurt timp”, a mai precizat Bogdan Neacșu.
Reamintim că membrii Coaliției de guvernare pregătesc un pachet de sprijin pentru cei care întâmpină dificultăți la plata ratelor din cauza creșterii dobânzilor și a inflației, criteriul determinant fiind o creștere cu 25% a cheltuielilor/familie, după cum a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.