Actualitate

Putin va fi invidios – Vasile Dîncu anunță că România vrea să cumpere submarine: „Marea Neagră este plină de rechini”

România vrea să cumpere submarine, anunță ministrul Apărării Vasile Dîncu. Țara noastră are un singur submarin-şcoală, dar ministrul speră ca în viitor să şi producem în România submarine.

”Delfino e singurul submarin-şcoală. Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine, dar deocamdată trebuie să achiziţionăm submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de ”rechini” şi este nevoie de asta”, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării a subliniat importanţa faptului de a avea ”lucrul tău”.

”Pentru moment, fiind membri NATO, există o umbrelă care chiar funcţionează. Unii au spus că e bine, alţii au spus că nu e bine, să oprim de la zbor MIG-urile, MIG 21 Lancer. Au fost atâtea accidente, au fost 26 de accidente în ultimii 30 de ani. Au murit oameni şi încrederea în Armată a scăzut în acele momente. (…) Reuşim cu ajutorul şi străinilor să avem un optim pentru apărare, însă este nevoie, cum spunem noi, ardelenii, să ai lucrul tău”, a declarat Dîncu.

Back to top button