Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna și susținător al partidului USR, și-a găsit o nouă idilă în politică. Acesta îl laudă pe liderul PSD și susține că apreciază ce face Marcel Ciolacu.
„Mulți din USR au fost deja. Acum Ciolacu si Citu merg la Kiev. Fără nici o ironie – îi felicit pe amândoi. In special pe Ciolacu – e extraordinar de important că PSD e pro-vest si anti-Rusia. Imaginați-va cum ar fi fost acum dacă nu îi dădea afara Ciolacu pe toti kaghebiștii din gașca Dragnea. Sau dacă Ciolacu se poziționa acum la fel ca Viktor Orban, că putea, ar fi prins bine la el in partid. Da – nu îmi place PSD si nu ii voi vota – dar nu pot sa nu apreciez ce face omul asta (in contextul dat – in interiorul unui partid cum e PSD), oricât ne place să tot înjurăm.
Sunt totuși șocat – va spun sincer – că in zona PNL (care e totuși pro-vest sau credeam că e), Iohannis si Ciucă nu au mers deja la Kiev. Ce naiba faceți fraților? E o oportunitate atât de mare pentru România sa conteze in zonă, sa conducem situația in UE lângă Polonia. Si voi stați ca proștii cu curu pe scaun in birou, in cel mai bun caz (ca la Măria sa de la Cotroceni nici de asta nu sunt sigur). Dezastru fraților. Si bravo Ciolacu, o spun sincer.”, a scris Andrei Caramitru pe pagina sa de Facebook.