Actualitate

Datorită sondajelor false ale CURS Pro-România și PMP au părăsit scena politică – se vedeau deja acolo

CUR a prezentat în aceste zile iar un sondaj mincinos la comanda PNL. Se făcea în acest sondaj că PNL urca de la 14% la 22% în doar o lună și că PSD scădea ușor. Același sondaj spune că AUR se prăbușește.

Sigur că de la o lună la alta este imposibil să existe variații mari, dar sondajele demult timp nu se mai fac pe bune ci se scot din burtă. Oamenii sunt consecvent în decizii, iar popoarele cu atât mai mult deoarece vorbim de numere mari, greu de schimbat.

Haideți să vedem ce spunea CURS chiar înainte de alegerile parlamentare din 2020.

Conform unor sondaje făcute atunci, false de asemenea, PNL era cu mult peste PSD. Realitatea nu s-a dovedit aceasta, PSD este primul partid parlamentar din România, aflat departe de PNL. Nu mai punem faptul că PNL a și pierdut jumătate de partid.

Același sondaj prezentat de CURS în noiembrie 2020, adică cu o lună înainte de alegerile parlamentare nu vedea deloc AUR, un partid care a obținut un scor imens: 10% din opțiunile de vot exprimate.

CURS spunea atunci că PMP este pe val la 7% iar Pro România trecea în galop pragul electoral cu 6%. Nici unul din cele două partide nu a mai obținut voturile necesare pentru a deveni partid parlamentar.

Practic CURS nu le mai nimerește niciodată. Documentele prezentate în public reprezintă simplă maculatură. Ele au doar scopul de a păcăli pe membrii de partid că totul este bine: nu părăsiți barca.

Aceste erori mari au decredibilizat CURS, care nu mai este demult văzută ca o casă de sondare serioasă.

Ce scop au aceste sondaje atunci? Păi așa le place politicienilor să se mintă că sunt buni și lumea îi iubește. Escrocii tot escroci rămân și prezintă o irealitate favorabilă lor, dar când se vor lovi de rezultatele reale vor avea un șoc.

Mai există și un efect secundar nefast. Dacă membrii de partid văd că se stă așa de bine atunci de ce să nu împartă funcții în loc să muncească? Practic membrii de partid nu mai lucrează și se ajunge la situația penibilă în care să rateze obiective importante datorită unor sondaje manipulatorii.

Dacă PMP sau Pro România ar fi știut că stau prost poate s-ar fi organizat mai bine, că doar își apăreau posturile, funcțiile deținute. Altfel ar fi tras membrii de partid dacă știau că sunt la limită și fără eforturi mari și dedicare își vor pierde locurile călduțe la stat.

Back to top button