George Badiu este propunerea AUR pentru parlamentul României în Vrancea. Aici el se bate cu baronii locali care conduc județul de 30 de ani și îl conduc prost.
El consideră că românii au o șansă mare pe 6 decembrie și miza nu este introducerea de noi politicieni în parlament ci eliminarea celor care au condus țara timp de 30 de ani:
„Nu sunt habotnic, dar sunt credincios. Nu sunt fanatic, dar sunt patriot.
Nici măcar nu stau bine cu sănătatea, dar asta nu înseamnă că mă dau deoparte de la lupta pentru viitorul acestui popor, chiar dacă stau cu sabia deasupra capului și pot muri în orice zi…
Nu sunt interesat de avere, căci nu mai are vreo miză pentru mine. Am suficient, ba chiar am dat și la alții mai nevoiași, în multe, foarte multe cazuri.
Nu știu să vorbesc așa cum vedeți unii pe la TV, căci nu am urmat cursuri specializate pentru a putea imbrobodi oamenii cu vorbe meșteșugite.
Sunt doar un român normal, devotat țării mele.
Tu, cel care mă critici, ce ai făcut pentru semenii noștri ?
În afară de a te vinde pe câțiva lei și a te pune în slujba mafiei, ce ai făcut pentru România ?
Eu nu vreau avantaje materiale, vreau doar dreptate pentru acest popor greu încercat. Greșesc oare ?
Aș zice că nu. Ba chiar sunt convins că nu greșesc.
Nu accederea în Parlament a lui Badiu sau a altuia este miza alegerilor din 6 decembrie, ci tocmai șansa acestui popor de a da jos de la putere caracatița hoției.
Dacă nu reușim, mafia ne va râde în față, batjocoritor.
Dacă reușim, va fi victoria binelui împotriva răului. Indiferent de câte cozi de topor a asmuțit asupra AUR mafia de la putere, un om deștept nu pică în plasa dezinformărilor.
Vom reuși, căci majoritatea românilor au o judecată corectă și sunt alături de noi. Doamne ajută !”
George Badiu, candidatul AUR la parlamentul României în Vrancea, cere stoparea finanțărilor politice pentru partidele politice, limitarea mandatelor aleșilor la maxim două mandate, depolitizarea instituțiilor statului.
Candidatul propus de AUR pentru Vrancea este un patriot ce consideră că pensiile speciale trebuie să fie eliminate și banii să fie utilizaț pentru a crește fiecare pensie din România cu 500 de lei.
AUR este partidul patrioților români ce are deja aproape 10% în sondajele de opinie, fiind surpriza acestor alegeri. Alianța pentru Unirea Românilor merge în parlament să se bată pentru popor, pentru țară.