La ieșire din Vatra Dornei indicatorul m-a avertizat că rămân fără benzină în 40 km. Până la Suceava mai aveam 100 km, însă nu-i stres, mai aveam șase stații peco în drum, așa că, pe relaxare, n-am oprit la Petrom, unde mi s-a părut că e suspect de aglomerat, fără să procesez de ce. Efectiv mintea mea n-a putut procesa coada enormă, pt. că niciodată n-am văzut așa ceva.
Mi-am zis ca opresc la Peco Mol din Humor, ca să evit Lukoil. Trec năuc pe lângă Lukoil din Câmpulung unde acum 20 min (ora 19:55) erau 200 mașini, coadă triplă față de Petromul din Dorna.
Indicatorul meu de la benzină nu se dezminte și țipă. (Eram obișnuit cu el).
Dacă în urmă cu trei minute n-aș fi băgat benzină decât dintr-un peco de brand, acum am tăbărât într-un coteț de benzinărie. Rog un angajat să-mi vândă 2 litri de gaz, ca să mă târâi până la Suceava. “Nu mai avem benzină”.
Demarez spre Socar. Aici, coada e până la Humor. Nu-i văd capătul.
Cu o ultimă speranță, mă uit disperat în depărtare, spre Mol. Porschele plânge că rămâne fără gaz, eu o țin la consum, abia mângâi frâna și accelerația, să nu pierd demarajul. Cele trei liniuțe îmi arată că fundul rezervorului e uscat.
Când am văzut codoaia cozilor de la Peco Mol, m-am resemnat. Am parcat căruța cumincior pe dreapta și am plecat după o un bidon la Sușiava.
Acum stau pe facebook, în dreapta. Dau scroll mofturos la glume cu prețul la benzină. Îi întreb pe ai mei: “fraților, oare dacă pun postarea asta, n-o să zică lumea că am rămas în pana prostului?”.
Nu prea se pune…
Dau scroll.
Citesc buimac: “miroși a ceva scump, cu ce te-ai dat? Cu motorină”…