Presedintele PNL, Florin Citu, a declarat, joi, ca partidul va merge la guvernare in 2024 cu cine va putea face majoritate, cu conditia ca electoratul liberal sa nu fie tradat.
„Atat timp cat PNL nu-si tradeaza electoratul si PNL si reprezentantii PNL in guvernare vor milita pentru proprietate privata, pentru antreprenori, pentru tot ceea ce inseamna liber schimb, economie de piata s.a.m.d., vom merge la guvernare cu cine vom putea face majoritate in 2024”, a afirmat Citu, la Parlament, intrebat daca liberalii doresc sa continue in aceeasi formula si dupa urmatoarele alegeri parlamentare.
Cat priveste dorinta presedintelui PSD, Marcel Ciolacu, ca dupa alegerile urmatoare sa continue alianta cu liberalii, Citu a precizat ca „doar cu PNL numarul unu”, adaugand ca obiectivul este acela de a deveni cel mai mare partid din Romania.
„Doar cu PNL numarul unu. Vom avea alegeri in 2024, vreau sa le castigam. PNL – si eu le-am spus la Congres colegilor – trebuie sa devina cel mai mare partid din Romania. (…) Si noi avem obiectivele noastre, in primul rand, sa fim cel mai mare partid din Romania si apoi sa fim la guvernare opt ani de zile”, a subliniat Florin Citu, citat de Agerpres.
Potrivit liderului liberal, obiectivul principal al actualei coalitii de guvernare este acela de a face lucruri bune pentru romani, iar neintelegeri in privinta modului in care sunt implementate masuri vor exista, insa, pana la urma, va fi gasita solutia de compromis cea mai buna.
„Obiectivele liberalilor si PNL sunt unele, vedem ca exista discutii pe buget, in continuare in buget nu sunt cei 7% alocati investitiilor – un compromis pe care l-a facut PNL. Nu ne-am ridicat de la masa, nu am plecat, am spus cat trebuia sa fie in programul de guvernare, ni s-a promis ca o sa fie la rectificare, deci putem sa discutam. Obiectivul principal este acela de a face lucruri bune pentru romani.
Neintelegeri in ceea ce priveste modul in care implementam masuri vor exista, dar pana la urma gasim solutia de compromis cea mai buna si vom vedea cea care va fi aceea de fiecare data”, a mentionat Citu, intrebat daca actuala coalitie are sanse sa reziste, in conditiile nemultumirilor exprimate de PNL si PSD.