Recomandarea redacției

Marius Lulea – AUR nu oferă bani ca cineva să participe la mitinguri. Facem plângere penală pentru a afla ce se află în spatele acestor informații

Un post de televeziune local a lansat o știre în care susține că partidul AUR a oferit bani cetățenilor pentru a participa la mitinguri. Grupul AUR a reacționat printr-un comunicat de presă, confirmând că informațiile sunt false.

Nu degeaba oamenii simpli spun că presa merită din plin titulatura de „fake news”. Priviți această mostră de manipulare penibilă. Lansată de o televiziune locală această dezinformare de manual a fost preluată și de presa centrală. Nu, dragi pseudo-jurnaliști, nu facem nici un fel de „liste negre” ci voi singuri vă înscrieți pe liste ale rușinii, prin felul în care alegeți să vă bateți joc de public și de meseria voastră.„, scrie pe pagina oficială a partidului AUR.

Mai mult, copreședintele AUR Marius Lulea susține că o plângere penală va fi făcută pentru dare și primire de mită, dar și pentru a putea afla ce se află în spatele acestor informații. Liderul AUR susține că până acum intoxicările asupra AUR s-au dovedit a fi false. AUR nu a cheltuit subvenția publică și va construi un spital, AUR nu oferă bani ca cineva să participe la mitinguri.

„Este fals că AUR face alianță cu cineva. Este fals că AUR fuzionează cu cineva. Este fals că din AUR ar pleca 14 parlamentari. Este fals că AUR face înțelegeri ascunse cu PSD, PNL, USR, PMP, Pro România sau orice alt partid toxic creat de sistem.

Până acum intoxicările asupra AUR s-au dovedit a fi false. AUR nu a cheltuit subvenția publică și va construi spital, AUR nu oferă bani ca cineva să participe la mitinguri(astăzi facem plângere penală pentru dare și primire de mită, pentru a putea afla ce se află în spatele acestor informații), șamd.”, scrie liderul AUR, Marius Lulea.

VIDEO-UL LANSAT DE PRESA LOCALĂ

Mai mulți oameni s-au arâtat sceptici la apariția acestui videoclip pe rețelele de socializare. De la asemănarea izbitoare a modelului de căciulă purtată de primii doi indivizi, până la ochelarii de soare pe o zi destul de umbrită a celui de-al treila individ, oamenii au început să comenteze.

Back to top button