Actualitate

Zi proastă pentru Nicușor Dan – Grevă STB și percheziții DNA la Primăria Capitalei în aceeași zi

Un banc sec – Nicușor Dan a fugit de DNA cu autobuzul.

Primarul general al Capitalei se confruntă cu mari probleme. Procurorii DNA au intrat în primăria Capitalei şi la două instituţii din subordinea municipalităţii, într-un dosar privind săvârşirea unor fapte de corupţie.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021. În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate în municipiul Bucureşti. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a transmis joi, DNA într-un comunicat de presă.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat joi că greva la Societatea de Transport Bucureşti, în urma căreia maşinile nu au ieşit pe traseu, este ilegală, fiind o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile.

El a precizat că STB a depus deja acţiune în instanţă, iar municipalitatea va face o cerere de intervenţie, care e scrisă deja. El a mai susţinut că nu este grevă spontană, ci este orchestrată de liderii de sindicat, fiind o grevă politică, condusă de liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier PSD. Nicuşor Dan a transmis protestatarilor că este deschis la dialog, dar nu prin liderii de sindicat.

”Acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile, copii care trebuie să meargă la şcolă, oameni care merg la serviciu”, a declarat Nicuşor Dan. 

El a calificat greva ca fiind ilegală, precizând că este o lege a dialogului social care obligă la nişte paşi procedurali pentru ca patronatul să ia la cunoştinţă de revendicări, chiar dacă nu ar fi stare de alertă, există o obligaţie legală pentru ca pentru acele servicii să fie asiguirată po activitate de o treime, lucru care nu se întâmplă. Conform primarului general, acţiunea în instanţă este scrisă, depusă la Tribunalul Bucureşti de către STB, care constată că este ilegală, şi va fi o cerere de intervenţie din partea municipalităţţii care este şi ea scrisă,  În opinia sa, nu este o grevă spontană, aşa cum se afirmă, este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ. 

Back to top button