Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că o majoritate PNL-PSD ar fi mult mai ușor de coagulat, asta pentru că social-democrații au mai mulți parlamentari. Liberalul susține că partidul o să ia o decizie „corectă”, asta pentru că populația e sătulă de scandalurile politice dâmbovițene.
„Fiecare membru va putea să-și spună părearea. Noi vom discuta atât cu USR, cât și cu PSD. O să luăm decizia corectă, pentru a încheia criza politică. Oamenii sunt exasperați. Ținem deschise negocierile. Aritmetica e dură și clară. Pentru o majoritate mai avem nevoie de 9 parlamentari, de la minorități, neafiliați sau de la domnul Orban, asta pentru o majoritate cu USR. Cu PSD e mai simplu, ajungem la o majoritate largă cu UDMR. Pentru țară trebuie să treci peste orice”, a spus Rareș Bogdan în fața presei.
În cadrul negocierilor informale dintre PNL și PSD se împart deja ministerele, iar bătălia pentru ministerele puternice, care avizează orice decizie a Guvernului. Liberalii vor neapărat să mențină Ministerul Finanțelor, iar pentru asta ar fi dispuși să dea Ministerul Justiției celor de la PSD. Mutarea ar fi una controversată, dar liberalii speră să se piardă în tumultul evenimentelor politice. Conform surselor din PNL există și un deadline pentru formarea guvernului, iar acesta este 19 decembrie. Practic, liberalii se pregătesc de încă o lună de criză politică sau, cum este privită în partid, încă o lună în care dețin singuri frâiele puterii. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că liberalii nu vor ceda Ministerul Justiției, asta deși surse apropiate liderului PNL, Florin Cîțu, arătau faptul că acest punct este negociabil, iar Justiția ar putea fi cedată celor de la PSD.
„Reforma justiției este pentru noi un punct nodal, nu vom opri sub nicio formă reforma în Justiție. PNL nu va ceda Justiția și vom veni cu o propunere care va fi acceptată de toată țara. PNL este singurul partid care poate garanta că reforma în justiție va continua.”, a spus Rareș Bogdan.
Europarlamentarul Rareș Bogdan ridică miza negocierilor cu USR și PSD și anunță că liberalii au mai identificat și alte ministere cheie pe lângă cel al Finanțelor, ministere la care, spune Bogdan, nu vor să renunțe.
„Am văzut și eu ce a declarat premierul Florin Cîțu, el a condus Ministerul Finanțelor și știe cât de important e pentru noi. Cei de la UE ne-au atras atenția privind Justiția. Așa vin și eu și spun că Ministerul Dezvoltării e vital, Ministerul Educației e important și el că avem România Educată, Ministerul Agriculturii e și el vital„, a declarat Rareș Bogdan.