Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, începe cu stângul în #echipacâștigătoare. Deși Florin Cîțu a declarat că se încearcă o colaborare cu PSD și AUR pentru a rămâne în funcție cât mai mult posibil, Rareș Bogdan iese în fața camerelor și declară exact opusul.
Rareș Bogdan susține că PNL nu se va alia cu PSD: ”Noi nu vom face vreo alianță cu PSD, lucrurile să fie extrem de clare”.
Reporter: Florin Cîțu a spus că va căuta sprijin în Parlament pentru susținerea Guvernului și că va discuta cu toată lumea din Legislativ. Cu alte cuvinte, după ce ați acuzat USR PLUS că ar avea o alianță cu AUR și PSD, acum căutați același lucru, doar pentru a-l menține pe Florin Cîțu la Palatul Victoria?
Rareș Bogdan: Nu discutăm deloc, nu vrem nici un fel de colaborare, respingem după model germanic (…), respingem categoric orice fel de aliere, chiar și într-un scop politicianist, mărunt, de tip moțiune de cenzură sau trecerea unei legi, cu cei de la AUR.