Rareș Bogdan, cel mai aprig susținător al premierului Florin Cîțu, susține că acesta va rămâne mult și bine în funcție. Cu o moțiune de cenzură la usă, premierul Florin Cîțu își face planuri mari pentru viitor. Deși ultimele sondaje arată o prăbușire fulminantă a Partidului Național Liberal, europarlamentarul Rareș Bogdan îl urmează orbește pe Florin Cîțu spre prăpastie.
”Florin Cîțu va rezista în fruntea guvernului și înainte de Crăciun va fi tot premierul României. Potrivit celor 3 cercetări sociologice pe care le avem, românii ne cer să facem toate eforturile pentru a continua coaliția de dreapta, cu UDMR și USR-PLUS. PNL, în orice formulă, nu părăsește guvernarea.”, a declarat Rareș Bogdan.