Actualitate

USR-PLUS a început o puternică campanie de recrutare printre managerii de spitale din București

Imaginea partidului USR-PLUS este puternic afectată în ultima perioadă, cu alegeri interne în coaliție, interesul pentru țară a căzut pe plan secud, iar cetățenii au observat acest lucru. Guvernul României bate pasul pe loc, iar reformele promise în campania electorală au fost băgate în dulap sau bat pasul pe loc.

Viceprimarul USR al Capitalei, Horia Tomescu, și consiliera lui personală, Oana Sivache, fost vicepreședinte al Tineretului PSD din Dâmbovița, au început campania de recrutare pentru USR și fac vizite managerilor de spitale din București pentru a-i convinge să se înscrie în USR.

În 2018, Oana Sivache a obținut 4 puncte din 100 la proba scrisă a concursului pentru avansarea în grad în cadrul Serviciului Implementare Proiecte din cadrul ASSMB, fiind astfel singurul candidat respins la această probă. În prezent, Oana Sivache lucrează la Spitalul Sfântul Luca.

Experiența ei anterioară nu are nicio legătură cu domeniul sănătății, ea lucrând la Columna TV și la Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița SA.

Oana Sivache a fost vicepreședinte al TSD filiala Dâmbovița și este omul de încredere al baronului PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. În 2015, Sivache a semnat adeziunea la UNPR, filiala Târgoviște.

Back to top button