Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a ieșit foarte simplu în spațiul public și a confirmat că programul ˝Masa caldă în școli˝nu mai poate fi respectat până la începerea noului an școlar. De ce nu poate fi respectat acest program, nimeni nu știe. Extinderea programului fusese anunțată încă de la începutul anului, după adoptarea unei Hotărâri de Guvern.
Astăzi, Sorin Cîmpeanu arată că procedurile necesare pentru a demara programul ˝Masa caldă în școli˝ nu mai pot fi îndeplinite până la primul clopoțel.
Hotărârea de Guvern:
„Guvernul României a aprobat astăzi, 4 februarie 2020, prin ordonanță de urgență, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, program cunoscut și sub titulatura de „Masa caldă”. Astfel, în perioada derulării activităţii didactice, preşcolarii şi elevii din cele 150 de unităţi de învăţământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA).
Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare cu 41.888 de elevi, însumând pentru anul în curs un număr total de 65.343 de elevi. Suma estimată, necesară implementării programului pentru anul 2020, este de 81.983 mii lei.”