Știam și noi, știau și cei care lucrează în guvern, știu și cei din administrația publică centrală: de câteva luni România nu mai este guvernată iar Cîțu și miniștrii liberali sunt prinși în campania electorală internă fără a le mai păsa de faptul că ne îndatorâm într-un ritm alarmant.
Acest lucru a fost sesizat, de parcă nu știa toată lumea, și de către Rareș Bogdan, cel care promitea că în primele 30 de zile de guvernare liberală pensiile speciale se vor tăia. Sigur că pensiile speciale sunt tot acolo, nu le-a tăiat nimeni.
Europarlamentarul român face însă și o promisiuni, sau o prognoză: din 25 septembrie partidul său se va apuca de guvernare, asta dacă mai apucă acel moment la ce dezastru se vede prin PNL cu oameni care își împart pumni și picioare la alegerile județene interne.