Prețurile în România au crescut foarte mult și acest lucru se poate vedea cu ochiul liber. Pâinea, laptele și uleiul, precum și produsele de igienă personală s-au scumpit foarte mult, în unele cazuri și de două ori. În aceste condiții salariile s-au menținut și românii o duc mai prost.
„Românii o duc mai prost decât înainte de pandemie, acest lucru este unul cert.
Prețurile au crescut foarte mult la produse de bază, în unele cazuri și de două ori, iar premierul vine și ne minte că va avea creștere economică cu două cifre. Nu ai nevoie de mari universități ca să știi că atunci când te comparti cu economia prăbușită din 2020 orice creștere este prea mică, tocmai de aceea evită politicienii să compare realitatea de astăzi cu cea dinainte de pandemie.
Cum să trăim mai bine când materialele de construcții au crescut și cu 50% iar multe șantiere sunt blocate, inclusiv cele publice, datorită creșterilor foarte mari ale costurilor, insuportabile pentru antreprenorii cinstiți” a declarat George Simion, liderul AUR.