Actualitate

15.000 de credincioși pe zi, autorizați pentru pelerinajul musulman după ce rugăciunile la marea moschee din Mecca au fost reluate după șapte luni de pauză.

AFP notează că Arabia Saudita, care încearcă să relaxeze restricțiile împotrivă coronavirusului, a deschis duminică pentru credincioși locul cel mai sacru al islamului pentru prima dată după șapte luni și a mărit la 15.000 pe zi numărul pelerinilor autorizați pentru micul pelerinaj musulman, Umra.

„Cetățeni și rezidenți au efectuat în această zi Salat Al-Fajr (rugăciunea din zori) la Marea Moschee din Mecca în timp ce autoritățile încep să pună în practică a două fază a reluării progresive” a micului pelerinaj, a raportat agenția de presă oficială saudita, SPA.

Arabia Saudita a autorizat la începutul lui octombrie până la 6.000 de cetățeni (saudiți) și rezidenți (străini) în fiecare zi să participe la Umra, după suspendarea temporară a acestuia în martie din cauza pandemiei de COVID-19.

Umra este un pelerinaj islamic la Mecca, ce poate fi întreprins în orice moment al anului, spre deosebire de Hajj, care are date specifice conform calendarului lunar islamic.

Un maxim de 40.000 de persoane-pelerini și alți credincioși-vor fi autorizați să își facă rugăciunea în Marea Moschee , iar
numărul de credincioși autorizați să efectueze micul pelerinaj a fost ridicat duminică la 15.000 pe zi.

Credincioșii venind din străinătate vor fi autorizați cu începere de la 1 noiembrie, data la care numărul de pelerini pentru Umra va fi ridicat la 20.000. În total, 60.000 de credincioși vor fi autorizați la locurile sfinte, potrivit Ministerului saudit de Interne.

Până în prezent, pe teritoriul Arabiei Saudite au fost înregistrate peste 342.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 5.185 de decese.

Autoritățile saudite au mai decis în martie să reducă numărul acceptat de pelerini care participă la Hajj, marele pelerinaj musulman de la Mecca.

În luna iulie, doar aproximativ 10.000 de credincioși, rezidenți în Arabia Saudita, au putut să efectueze marele pelerinaj, în comparație cu cei 2,5 milioane de participanți din lumea întreagă în 2019.

Sursa foto : HEPTA

Back to top button