Împreună la bine și la greu. Așa poate fi descrisă simplu şi scurt relaţia dintre Republica Moldova şi România. Tragem această concluzie în special astăzi când se împlinesc 11 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state românești, transmite TVR Moldova.
În tot acest timp, au fost puse pe roate sute de proiecte strategice de anvergură printre care construirea gazoductului Iaşi-Chişinău, renovarea grădiniţelor şi edificiilor de cultură, crearea programului SMURD şi oferirea ajutoarelor vitale în lupta cu pandemia globală de COVID-19.
Astfel, România a oferit Republicii Moldova un ajutor imens pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Încă din luna aprilie a anului trecut, Guvernul de la Bucureşti a donat materiale sanitare în valoare de 3,5 milioane de euro.
În context, Alexandru Cornogolub, vicedirectorul Centrului COVID-19 din Chişinău, a explicat că aici au ajuns mai multe echipamente medicale de calitate, cum ar fi măşti, mănuşi, combinezoane și halate. „A fost binevenite acele ajutoare pentru întreg colectivul Centrului Covid Chişinău şi suntem recunoscători României că e alături de noi în aceste zile de cumpănă”, a subliniat sursa.
Totodată, zeci de lucrători medicali din România au trecut Prutul pentru a lupta împotriva virusului cot la cot cu medicii din Republica Moldova. Iar în primăvara acestui an, România a donat un lot impunător de 204 mii de doze de vaccin anti-COVID pentru imunizarea basarabenilor.
Boris Gîlca, şeful adjunct al Direcției de Sănătate din Chișinău a remarcat că „România, fiind şi ea într-o zonă pandemică dificilă a găsit resurse să remită şi în R. Moldova asemenea mijloace pentru a ajuta populația”.
Nu a fost primul proiect socio-medical implementat de România în Republica Moldova. În 2014, apărea SMURD, un program revoluţionar care a făcut posibilă executarea unor misiuni complexe de acordare a primului ajutor medical. „Misiunile transfrontaliere au avut loc între o țară membră UE şi o ţară non-membru UE, un lucru, din câte am înţeles eu, nemaiîntâlnit în cadrul comunităţii europene”, a menționat Dorin Matveev, şef al Direcţiei Logistică, IGSU.
Astfel, până în prezent s-au realizat peste 13 500 de intervenţii terestre, aero-medicale şi transfrontaliere. Potrivit lui Mihail Ciocanu, directorul Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, „noi putem solicita oricând intervenţia elicopterelor SMURD pentru intervenţii pe teritoriul R. Moldova”. .
România a investit mult și în domeniul educației din Republica Moldova, alocând 32 de milioane de euro pentru ca 1000 de grădinițe să fie renovate practic din temelie.
„România nu este cea mai bogată ţară din Europa, dar vedeţi cum contribuie la dezvoltarea R. Moldova? Am trimis o scrisoare direct către Guvernului României, prin care am mulțumit din suflet pentru această contribuție și am primit și răspuns”, a spus Lidia Alexa, director Grădiniţa Nr.6 din Chişinău.
Practic fiecare a doua sau a treia grădiniţă din Republica Moldova a beneficiat de acest proiect, iar acum,