Fostul ministru Costel Alexe, acum președintele Consiliului Judeţean Iaşi este invitat de către DNA la sediu pentru a i se aduce la cunoștință că, în dosarul care îl vizează, a primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar.
„Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași. Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal. Am încredere în colegii mei și știu că vor susține activitatea filialei și politicile liberale, astfel încât să păstreze pozitia PNL ca cea mai puternică formațiune politică județeană.” susține Costel Alexe.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că PNL ar trebui să reacţioneze politic în cazurile preşedintelui CJ Iaşi, Costel Alexe, şi al primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, urmăriţi penal de DNA, respectiv DIICOT. „Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL, dacă nu o vor face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.
DNA a anunțat în luna ianuarie că a început urmărirea penală față de Costel Alexe. Fostul ministru e suspectat că a cerut și primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei. Tabla provenea de la un depozit neînchis, pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.