Televiziunea iRealitateaTV, cea cu un raiting care tinde spre zero, susține prin vocea pseudojurnalistului Bogdan Muzgoci că 4media.info face Fake News. Ca să fim puțin mai clari, în timp ce se vorbea despre presa care împrăștie știri false s-au pus imagini cu portalul 4media.info și 60m.ro .
Politica editorială a 4media.INFO este să distribuie informația reală, nu cea comandată de guvernul României. Redacția publică știri reale și comentate, ca românii să înțeleagă situația catastrofală în care se află România. Pentru că ei nu pot controla proiectele media independente și patriotice din România preferă să arunce cu dezinformări și mizerii. Oricine va citi o informație de pe acest portal va constata că toate sunt din surse publice și adevărate.
Și da, cam au dreptate: adevărul este pentru ei un FakeNews. Așa au făcut și sovieticii veniți cu tancurile în 1944 și care au făcut din adevăr minciună și din minciună adevăr. Păcat că există oameni în presă care renunță la adevăratele idealuri de luptă și abandonează patriotismul la schimb cu banii.
De mai bine de 30 de ani presa este utilizată pentru a influența opinia publică.
iRealitateaTV este una din televiziunile ce au primit bani din cei 50 de milioane de euro. Toată presa care s-a abonat la acești bani dezinformează în mod permanent pe români și fac agenda unor partide politice sau interese străine.
De altfel acționaritul sau asocierea de la iRealitateaTV nu este una publică, așa cum este de la 4media.INFO și oricine poate verifica după firmă, cu sediul și cu asociați din România, cine se află în spatele proiectului media. Nu același lucru se poate spune despre postul de televiziune plătit din banii românilor să dea informații cu caracter calomniator. De altfel, din informațiile ce le deținem, o parte din acționarii de la postul de televiziune mai sus menționat și care a mai fost falimentat o dată, adică a dat țeapă atât statului român cât și furnizorilor, sunt străini cu interese importante în controlul resurselor materiale și financiare ale României.
Sistemul de clatină. Este pentru prima oară după 31 de ani când nu mai poate controla informația din România. Proiectele media mici dar independente au o influență din ce în ce mai mare.