Rareș Bogdan s-a răzgândit cu privire la Vlad Voiculescu, atitudinea sa radicală s-a mai îndulcit între timp, cam așa cum s-a întâmplat și cu pensiile speciale.
„Vom vedea ce s-a întâmplat vineri. În primul rând, modul în care funcţionează coaliţia şi ce s-a întâmplat vineri seara într-un moment în care o ţară întreagă a fost şocată de imaginile cu oameni scoşi la ora 23,30 la 5 grade, atât erau în Bucureşti la acea oră, pe targă, acoperiţi doar cu o pătură, în scaune cu rotile, foarte mulţi spre maşini personale ale aparţinătorilor şi nu spre salvări. Eu ştiu că pe zi în Bucureşti sunt o mie de apeluri la salvare, ştiu că sunt supraîncărcate şi spitalele şi activitatea Ambulanţei şi a SMURD, dar cineva trebuie să ne dea explicaţii pentru o situaţie” a spus Rareş Bogdan.
El a mai susținută că managerul spitalului ar trebui cercetat și să se stabilească dacă are și el o culpă:
„Cei care trebuiau să gestioneze situaţia. Vom afla astăzi cine, de la managerul Stoica la ministrul Voiculescu, de la doamna Moldovan, care poate vorbeşte mai puţin şi se ocupă mai mult de minister şi nu de spaţiul public, că nu e treaba dânsei să dea declaraţii, e treaba liderilor politici şi a purtătorilor de cuvânt, de la domnul Arafat, care are experienţă de 17 ani în administrarea medicinei de urgenţă şi a IGSU şi cred că putea să prevadă situaţia care a apărut la Foişor, de la Nicuşor Dan, care trebuie să ştim ce a corespondat cu managerul Stoica începând din 2 aprilie, de la faptul că domnul Stoica, care este un excepţional medic, cu experienţa necesară trebuie să înţeleagă că nu este managerul unui spital privat, ci public şi aşa că trebuie să se supună rigorilor şi de asemenea vom vedea exact ce s-a întâmplat”.