Pensiile magistraților au ajuns în media la peste 19.000 de lei, sumă colosală care nu se bazează pe principiul contributivității. Prin magistrați se înțelege cu precădere procurori și judecători, adică fix componentele din statul român care nu funcționează aproape deloc și care întind procesele și pe aproape zece ani.
Mulți politicieni au primit condamnări de doar câțiva ani de la magistrați care cică împărțeau justiția, asta deși au devalizat statul român cu zeci de milioane de lei rămași nerecuperați.
Magistrații își iau pensii speciale și s-a creat o clasă de privilegiați. Numărul acestora depășește 4.000, mai puțin de jumătate având și contributivitatea aferentă.
Magistrații ies la pensie și la o vârstă foarte mică, deci presiunea pe sistemul public este foarte mare. În acest timp există pensionari care au muncit toată viața și care au venituri de sub 500 de lei pe lună. Aceștia din urmă sunt cei care au cel mai mult de suferit. Echitatea socială nu există deloc în România, locul în care politicienii și magistrații își împart puterea după bunul plac și în bătaie de joc față de legi și constituție.
Sigur că nu toți magistrații sunt așa ci doar o mică parte. Cei mai mulți sunt oameni serioși, care au muncit toată viața ca să obțină un post pe care îl merită profesional. Peste aceștia vine însă o minoritate privilegiată de numiri pe criterii clientelare, politice sau din zona serviciilor de informații. Aceștia sunt cei care fac de rușine sistemul și apoi obțin pensii speciale.