ActualitateInternațional

Decizie CEDO: România plătește peste 15 milioane de euro proprietarilor de case naționalizate

România trebuie să plătească peste 15 milioane de euro mai multor proprietari ale căror imobile au fost naționalizate.

Aceasta este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a sancționat faptul că în România, procesele de retrocedări durează, în unele situații, chiar și 20 de ani.

Cele 15 milioane de euro pe care statul român trebuie să le plătească unor cetățeni cărora le-au fost naționalizate casele reprezintă un record.

Este cea mai mare penalizare primită de România din 1993 până în prezent, de fapt, de la momentul aderării la Consiliul Europei.

Ar mai fi de menționat că în iulie, Curtea Europeană a Dreptului Omului a mai dictat încă o sancțiune de 5 milioane de euro. Conform Asociației pentru Proprietate Privată, nu s-ar fi ajuns aici dacă dosarele ar fi fost soluționate în țară, chestiune care ar fi implicat cheltuieli mai puține pentru statul român.

E de așteptat ca astfel de decizii să vină și în anii următori, în condițiile în care doar Primăria Capitalei are de soluționat peste 20 de mii de notificări.

Sursa: Europafm

  • Cine este cu adevărat George Simion, organizatorul manifestației impresionante

    Pe 4 octombrie a avut loc în București o manifestație impresionantă. În ciuda cenzurii impuse de clasa politică presei din România, prin răspândirea informației pe rețelele de socializare organizatorii au reușit să mobilizeze un număr impresionant de români. Peste 3 000 de persoane au participat sâmbătă după amiaza la un protest împotriva sistemului corupt care

  • Erdogan, discurs șocant: „Ierusalimul este orașul nostru”

    Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat, joi, într-un discurs în fața Parlamentului de la Ankara, că Ierusalimul aparține Turciei, referindu-se la controlul exercitat de Imperiul Otoman asupra orașului timp de o mare parte a erei moderne, transmite The Times of Israel. „În acest oraș pe care a trebuit să-l părăsim în lacrimi în timpul Primului

  • Imagini impresionante de la mitingul AUR: vrem Dreptate. Mii de persoane

    Imagini impresionante de la protestul pentru libertate organizat de AUR în Piața Victoriei. Nu este vorba despre un protest împotriva măștilor de protecție ci împotriva clasei politice post-decembriste. La eveniment participă o mulțime impresionantă de români cu steaguri tricolore în mâini. Cei prezenți cer dreptate pentru ultimii 30 de ani de hoție. Peste 3 000

  • Orban a intrat în conflict cu sindicaliştii din învăţământ

    Premierul Ludovic Orban a declarat că profesorii au obligaţia să se adapteze oricărei situaţii. „Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-şi exercite profesia şi misiunea. Dacă din 10 ore face numai şase ore, patru ore nu trebuie plătit, iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere, nu mai

  • 17.00.Astăzi e protest în Piața Victoriei. AUR dă ultimatum cu 10 revendicări

    Astăzi va avea loc un protest în Piața Victoriei. Protestul va începe la ora 17.00 și este organizat de către AUR, partidul condus de George Simion. Români patrioți din toată țara sunt așteptați să se adune pentru libertate. Principalele revendicări sunt desfășurarea cursurilor în școli, anchetarea achizițiilor din pandemie și demisia ministrului transporturilor.

Back to top button