
Marius Lulea, cofondator AUR, lansează noi acuzații la adresa lui George Simion în scandalul capului de porc găsit la locuința sa și îl provoacă pe liderul partidului la un test cu detectorul de minciuni.
„Îi invit public pe cei care susțin o altă versiune a evenimentelor să accepte o examinare cu detectorul de minciuni, efectuată de specialiști autorizați. Sunt dispus să mă supun aceleiași examinări, împreună cu ei, în condiții identice, inclusiv într-un cadru public, dacă acest lucru este posibil din punct de vedere legal și procedural”, a mai declarat el.
Marius Lulea consideră că George Simion nu mai este potrivit pentru următoarea etapă de dezvoltare a partidului și a afirmat că nu își va schimba poziția în urma presupuselor acțiuni de intimidare.
„Consider regretabil faptul că, în loc să își prezinte scuzele publice, George Simion construiește o narațiune paralelă, care, în opinia mea, urmărește influențarea propriului electorat și prezentarea sa într-o postură de victimă politică. Adevărul nu va fi stabilit prin declarații contradictorii în presă, ci de către organele de cercetare penală”, a adăugat Lulea.

