Actualitate

AUR bagă spaima în baronii locali. Un proiect de lege vizează alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi

Alianța pentru Unirea Românilor susține democrația și performanța la nivel local. Având în vedere calitatea slabă a actului de guvernare locală, AUR propune o reformă vitală: alegerea în două tururi de scrutin a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene. Senatorul Claudiu Târziu a anunțat miercuri, 31 martie, că grupul parlamentar AUR a depus un proiect de lege în acest sens.

Prin această reformă, AUR își propune să corecteze o greșeală făcută de vechii politicieni (alegerea primarilor și preşedinţilor de consilii judeţene într-un singur tur), care a avut drept consecințe o „calitate slabă a actului de guvernare locală” și „o perpetuare a dinastiilor locale”. Rezultatul a fost că politicienii, în loc să servească interesul cetățenilor, odată ajunși în funcții, „se dedulcesc la bugetele locale”, precizează copreședintele AUR Claudiu Târziu.

Am depus un proiect de lege tot pentru a îndrepta o prostie pe care au comis-o vechii politicieni şi anume alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, din motive absolut evidente. Ştim că până în 2012 aşa au fost aleşi, iar de atunci s-a schimbat sistemul. De atunci înregistrăm o contra-performanţă, înregistrăm o scădere drastică a numărului de primari noi, înregistrăm o mai slabă calitate a actului de guvernare locală, înregistrăm o perpetuare a dinastiilor locale care se dedulcesc la bugetele locale şi la binefacerile poziţiilor, neţinând cont de interesele locuitorilor, ale electoratului care i-a trimis acolo. Ştim că şi în alte partide parlamentare există această dorinţă de îndreptare a legii, din această perspectivă. Sperăm ca şi USR-PLUS şi PNL să voteze proiectul nostru de lege”, a afirmat Claudiu Târziu, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament.

Back to top button