6 doze de vaccin sunt suficiente, domnule Cîțu? – CRITICII.RO
Distribuți acest articol

120 de milioane de doze de vaccin comandate de Cîțu. Dacă atât aș scrie în acest editorial, ar fi suficient. Cred că ar spune totul.

Cei care s-au vaccinat , să le dea Dumnezeu sănătate, au fost informați că pe lângă prima doză și rapel, trebuie să se prezinte pentru încă o doză. Interesant și deloc surprinzător este faptul că au fost anunțați după ce au făcut primele două doze. Mergând pe același fir logic, o să urmeze și a patra doză și a cincea și tot așa.

Să revenim la cele 120 de milioane de doze. Făcând un calcul simplu și împărțind 120 de milioane de doze la 20 de milioane de cetățeni ai României (nu mai sunt de mult timp 20 de miloane, dar lasam asa), obținem un rezultat de 6 doze per român. Deci, poate ni se pregătesc 6 doze, cine știe?

Dar, stați! Acest vaccin nu se aplică pentru noua tulpină Delta. Acolo vom avea, desigur, un alt vaccin. La fiecare noua tulpină, un nou vaccin care va avea un număr „n” de doze, câte vor dori jupânii. Luna și vaccinul, apoi săptămâna și vaccinul, apoi zilnic, de ce să ne mai complicăm? Propun fabricarea unor dispozitive cu senzori, nu ai voie să ieși din casă dacă nu ești vaccinat. Pai, ce? Ne jucăm?

Acum, să analizam acest așa zis vaccin. În primul rand, nu oferă imunitate decât , teoretic, maxim 6 luni. După 6 luni revii la starea inițială. Ori te vaccinezi din nou, ori te supui restricțiilor imbecile ale cîților și turcanilor.

Vaccinul este testat așa cum sunt alte vaccinuri considerate acum sigure? Nu! Poți avea complicații , imediat, dar unele se pot vedea în timp, în ani. Ce se va întâmpla atunci dacă milioane de oameni vor suferi complicații, unele mortale? Sau poate chiar asta se dorește!

Garantează cineva că după ce te vaccinezi , nu te mai îmbolnăvești de Covid? Aiurea! Sunt atâtea cazuri de persoane care s-au îmbolnăvit după ce s-au vaccinat. Acum , că să se pună la adăpost de acest lucru, guvernanții au inventat tâmpenia că , vezi Doamne, te poți îmbolnăvi, dar faci o formă mai ușoară a bolii. Ce păcat că prostia din capul lor nu are o formă ușoară.

Ce credeați, că daca vă vaccinați nu transmiteți boala? Ba da! Cum să nu? O transmiteți, sunteți niste focare de infectare. Sunteți niște focare mai speciale, că sunteți vaccinați.

Bun, ați făcut vaccinul. Ați scapăt de mască? Nicidecum! Dar cum purtați voi masca ? Cu mândrie , nu? Doar sunteți vaccinați. Pe vremuri se canta : „Am cravata mea, sunt pionier”, acum „Am măscuța mea, sunt vaccinat”. Vor apărea în viitor tricouri inscripționate , gen: „Eu o mască am purtat/Si eram și vaccinat/ Dar tot nu treceam nici vama/ Căci aveam Delta sau Gama”.

Cu toată campania de vaccinare, cu toate persoanele vaccinate în număr mai mic sau mai mare ,

 » citește întreg articolul pe: www.CRITICII.RO


Distribuți acest articol