Internațional

Zelenski plusează – Cere interzicerea presei ruse de stat pe întreg teritoriul UE

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a îndemnat miercuri Uniunea Europeană să interzică atât posturile de televiziune de stat rusești, cât și „propagandiștii”, referindu-se probabil la angajații presei ruse de stat.

„Niciun singur propagandist rus nu ar trebui să rămână pe teritoriul UE”, a declarat liderul de la Kiev, în cadrul evenimentului Forum 2000 de la Praga, la care a participat prin videoconferință.

„Nici un singur canal de televiziune de stat rusesc nu ar trebui să fie autorizat să continue să transmită pe teritoriul UE”, a adăugat Zelenski, prin intermediul unui translator.

În martie, autoritatea britanică de reglementare din domeniul comunicațiilor, Ofcom, a anulat licența de emisie a postului Russia Today (RT) în Marea Britanie.

În Germania, RT a fost interzis încă din februarie, la doar o lună și jumătate de când a început să emită. Și Lituania și Letonia au interzis postul rus de televiziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button