Uniunea Europeană a convenit în mod provizoriu să restricţioneze importurile de produse agricole ucrainene care, susţin unele state membre, au destabilizat pieţele agricole ale blocului comunitar.
De câteva săptămâni, factorii de decizie din UE au dispute privind limitele asupra importurilor de produse agricole ucrainene care sunt scutite de tarife vamale, în contextul protestelor fermierilor nemulţumiţi de importurile ieftine.
Negociatorii de la Parlamentul European şi preşedinţia belgiană a UE au anunţat luni că au ajuns la un acord privind limitarea acestor importuri.
Comisia Europeană a propus ca producătorii ucraineni de alimente să aibă acces fără taxe vamale pe pieţele din UE, până în iunie 2025, însă cu aşa numita „frână de urgenţă” care prevede introducerea de tarife vamale la unele produse.