Preşedintele Volodimir Zelenski pare că nu a fost mulțumit de rezultatul obținut la summitul NATO. Acesta şi-a exprimat dezamăgirea că Ucraina nu a fost invitată să adere la NATO.
Iată ce a declarat acesta: „Nimeni nu ar trebui să se uite vreodată, niciodată, înapoi spre Moscova. NATO va face Ucraina mai sigură, Ucraina va face NATO mai puternică”
Luând cuvântul pe o scenă, Zelenski a mulţumit Lituaniei pentru o „poziţie clară, onestă şi curajoasă” în sprijinul aderării Ucrainei.
Zelenski declarase mai devreme în cursul zilei că ar fi „absurd” dacă liderii NATO nu ar oferi ţării sale un termen pentru aderare.
Membrii NATO din Europa de Est au sprijinit poziţia Kievului, argumentând că aducerea Ucrainei sub umbrela de securitate colectivă a NATO este cea mai bună modalitate de a descuraja Rusia să atace din nou. Însă ţări precum Statele Unite şi Germania au fost mai precaute, ferindu-se de orice mişcare ce ar putea atrage NATO într-un conflict direct cu Rusia.
Îngrijorările legate de securitate sunt reale în Lituania, unde amintirile legate de dominaţia Moscovei sunt încă proaspete, iar prezenţa militară este insuficientă.
Lituania, împreună cu vecinele ei baltice Letonia şi Estonia, au fost ultimele state care au fost înglobate în Uniunea Sovietică, fiind anexate în 1940, şi primele care şi-au declarat independenţa, în 1990, când blocul sovietic s-a prăbuşit.
Membră atât a NATO, cât şi a Uniunii Europene din 2004, Lituania se numără printre cei mai aprigi susţinători ai Ucrainei în ambele organizaţi şi a fost prima din NATO care a furnizat arme Ucrainei cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă.