Internațional

Zelenski a promulgat legea prin care vârsta de mobilizare pentru front este redusă la 25 de ani

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea care reduce vârsta de mobilizare pentru serviciul de luptă de la 27 de ani la 25 de ani, potrivit site-ului parlamentului.

În fişa proiectului de lege nr. 9281 „Cu privire la serviciul militar” se menţionează că, la 2 aprilie, legea s-a întors la Rada Supremă (parlamentul ucrainean – n.r.) cu semnătura preşedintelui.

Documentul aştepta semnătura preşedintelui din iunie 2023, adică de 10 luni.

Efortul de mobilizare al Ucrainei a fost îngreunat de entuziasmul în scădere şi de fapte de corupţie şi abuzuri la birourile de recrutare.

Aflată în criză de oameni care să înlocuiască trupele ce luptă deja de doi ani, Verhovna Rada a votat la 30 mai 2023 în favoarea proiectului de lege care scade vârsta oamenilor care pot fi trimişi pe front.

Propunerile de reducere a vârstei pentru mobilizarea pe front fuseseră elaborate de Ministerul Apărării la începutul lunii mai 2023. Ministerul încă era condus pe atunci de fostul ministru Oleksii Reznikov, în timp ce la conducerea armatei se afla generalul Valeri Zalujni, care între timp a fost demis şi înlocuit cu Oleksandr Sîrski.

Acesta din urmă a declarat într-un interviu acordat săptămâna trecută presei ucrainene că armata va trebui să mobilizeze mai puţini oameni decât se aştepta iniţial pentru a respinge invazia Rusiei.

Preşedintele Volodimir Zelenski declarase în decembrie că armata a propus mobilizarea a până la 500.000 de ucraineni în plus pentru a-şi întări forţele, deoarece Rusia a intensificat atacurile de-a lungul liniei de front de circa 1.000 de kilometri.

Comandantul-şef Oleksandr Sîrski, care a fost numit în funcţie în februarie 2024, înlocuindu-l pe Valeri Zalujni, a declarat în interviul acordat presei ucrainene că numărul a fost „redus semnificativ” după o revizuire a resurselor. El nu a indicat însă la cât s-ar ridica acum necesarul estimat de efective. „Ne aşteptăm să avem destui oameni capabili să îşi apere patria”, a declarat el pentru agenţia de presă Ukrinform. „Mă refer nu numai la cei mobilizaţi, ci şi la luptătorii voluntari”, a menţionat Sîrski. El a adăugat că un audit al unităţilor necombatante a permis planificatorilor militari să trimită „mii” de membri ai serviciului pe front.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button