EconomieRecomandarea redacției

Virgil Popescu, pus la zid de către economistul Mircea Coșea: Gazul din Marea Neagră nu va rămâne în România

Economistul Mircea Coșea s-a săturat de directivele „Green Deal” pe care Comisia Europeană le impune statelor membre, prin vocea Ursulei von der Leyen

Statele membre ale UE au învățat cum să jongleze cu directivele UE „prietenoase cu mediul”, mai puțin România, subliniază Mircea Coșea. Ca de obicei, politicienii de la București fac cu totul invers față de cum ar trebui de fapt, a atenționat economistul.

Astfel, profesorul universitar a amintit deciziile bizare asumate la nivelul Ministerului Energiei, prin intermediul lui Virgil Popescu (PNL) și de la Ministerul Mediului, de către Tanczos Barna (UDMR).

„Până în momentul de față, Guvernul nu a luat măsuri economice. Și dacă le ia, sunt foarte stranii. Cum putem explica faptul că Ministerul Energiei închide sau reduce producția de cărbune în producția finală de energie, când în alte țări este readusă în activitate?

Cum putem să apreciem decizia – constatarea Ministerului Mediului, că nu trebuie să folosim apa în agricultură? Asta înseamnă că murim de foame în România, în loc să găsească soluții de folosire a apei, de punere în funcțiune a sistemului de irigații, cât se mai poate. Sunt chestiuni care trebuie rezolvate repede!”, a declarat Mircea Coșea, pentru România TV.

Avertismentul economistului Mircea Coșea pentru români

Analistul economic atenționat și cu privire la exploatarea gazelor din Marea Neagră. Primită cu mare fast la un moment dat, ea ar putea fi, de fapt, o mare păcăleală pentru români.

„Poveștile pe care le spune UE ar trebui să le luăm pe cont propriu. Nu există nicio posibilitate în prezent ca acest plan prezentat de Ursula von der Leyen să fie implementat în câțiva ani. Ba din contră! Germania face invers. A trecut la cărbune și a acceptat ca energia nucleară și gazul să intre la energie verde, deci recunoaște că nu poate face față poveștii cu regenerabila și fotovoltaicele.

Situația se agravează, dacă nu o spunem foarte clar: nu sunt sigur nici măcar că gazul din Marea Neagră va rămâne în România. Din legea off-shore a fost scos paragraful care spune că în caz de necesitate, gazul rămâne în țară. Gazul va fi vândut, haideți să fim preciși!”, a mai punctat fostul ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button