Şeful guvernului de la Budapesta a vorbit despre faptul că deseori este numit căţeluşul lui Putin, respectiv un cal troian.
Iată ce a spus Viktor Orban: „Aş recomanda psihoterapia pentru asta. Asta nu este o dezbatere politică. Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”
Şeful de guvern a spus că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari.
Potrivit premierului, „avem necazuri”, pentru că de la începutul războiului încoace multe ţări – cu excepţia Ungariei – vorbesc despre asta ca fiind „războiul nostru”, iar dacă acesta este războiul nostru, şi adversarul este mai puternic şi ocupă teritorii, atunci şi noi înşine ne regăsim de partea perdantă. Este foarte greu de explicat cum să acţionăm şi cum să ieşim din asta, dacă pierdem războiul, a adăugat Orbán.