ActualitateȘtirea Zilei

VIDEO: Dominic Fritz a fost huiduit la scenă deschisă de timișoreni

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a fost huiduit, marţi seară, pe scena din Parcul Rozelor, acolo unde a fost programat un concert susţinut de trupa Phoenix de Ziua Timişoarei. Fritz le-a transmis celor care l-au huiduit că astăzi nu face politică, relatează news.ro.

Dominic Fritz a urcat, marţi seară, pe scena din Parcul Rozelor pentru a înmâna un trofeu trupei Phoenix care a aniversat 60 de ani, de Ziua Timişoarei, moment în care publicul l-a huiduit.

”Astăzi nu facem politică, dragilor, astăzi nu facem politică, sărbătorim pe cei care de 60 de ani ne dau bucurie, ne dau curaj şi ne dau muzică frumoasă. Mulţumim mult pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Timişoara, ţineţi treaz spiritul Timişoarei şi pentru asta primiţi, aici scrie Phoenix 60, această sculptură frumoasă. La mulţi ani, Timişoarei, la mulţi ani, Phoenix”, a spus Dominic Fritz, pe scenă.

În data de 3 august se sărbătoreşte Ziua Timişoarei, eveniment pentru care Casa de Cultură a pregătit mai multe concerte şi expoziţii. Unul dintre aceste concerte este cel al trupei Phoenix care aniversează 60 de ani de activitate.

În 3 august 1919, trupele române au intrat în Timişoara, iar Banatul a intrat în graniţele României, această zi fiind declarată Ziua Timişoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button