Reintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind preluarea de către DSU a tuturor serviciilor medicale de urgență, cu tot cu finanțări, lăsând Ministerul ”fără obligații” l-a enervat pe Victor Ciutacu.
Iată ce a spus acesta: „Trei lucruri sunt inevitabile pe lumea asta, nașterea, moartea și prezența lui Arafat la vârful sistemului de urgență din România. Dacă primele două nu pot fi sărite, măcar auto-împărățirea fondatorului SMURD peste medicina românească poate fi blocată.
Și ar fi cazul ca, odată și pentru totdeauna, să se și întâmple. Dincolo de grandioasele eșecuri profesionale ale doctorului Arafat, transformat demult într-un milițian cu apucături tiranice și probleme de autocontrol, nenorocirea e că nu se oprește.
Și că, din motive pe care le putem doar intui, nimeni nu are atâta sânge-n vene să-i pună frână. Iar omul, dacă tot vede că-i merge, dă înainte ca tractoru-n vie”, a mai spus Victor Ciutacu.
Alexandru Rafila a comentat planul lui Raed Arafat de a prelua toate serviciile medicale de urgență în subordinea instituției pe care o conduce.
„Nu este posibil ca toate responsabilitățile instituției pe care o conduce să fie luate de o alta, putând fi vorba, în schimb, doar despre o colaborare între entități, a explicat ministrul Sănătății.
„Mașinile de Ambulanță sunt foarte vechi în România. Nu căutăm vinovați, căutăm soluții”, a spus Alexandru Rafila.