Internațional

Ursula vrea să cumpărăm armament la comun pentru Ucraina, cum s-a procedat cu vaccinurile și cu gazele naturale

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va propune promovarea achiziţiilor militare comune, în cadrul primei strategii industriale comunitare de apărare, similare cu cele realizate pentru cumpărarea de vaccinuri anticoronavirus sau de gaze naturale pentru a reduce dependenţa faţă de Rusia.

Iată ce a spus aceasta: „Ameninţarea războiului poate nu este iminentă, dar nu este imposibilă. Nu trebuie să exagerăm riscurile războiului, dar trebuie să ne pregătim pentru ele”

Politiciana germană a apreciat că, având în vedere riscurile la adresa securităţii şi instabilitatea crescută din cauza războiului dus de Rusia în Ucraina sau a conflictului din Gaza, Europa trebuie să „cheltuiască mai mult, să cheltuiască mai bine, să cheltuiască european”, motiv pentru care va prezenta în curând diferite propuneri în cadrul primei strategii industriale de apărare a UE.

Potrivit lui Von der Leyen, strategia se va concentra, ca şi programul european de investiţii în apărare care o va însoţi, pe acordarea de prioritate licitaţiilor militare comune.

La fel cum am făcut cu vaccinurile sau gazele naturale. Acest lucru ne va ajuta să reducem fragmentarea şi să creştem interoperabilitatea”, a indicat ea.

Ea a recunoscut că realizarea acestui pas pentru apărarea europeană va necesita, mai presus de toate, „o nouă mentalitate” din partea instituţiilor, industriei şi investitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button