Știrea Zilei

Țara e blocată de proteste, iar Iohannis dă mesaje despre cultură

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care subliniază că „peste generaţii, opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă şi care pune în evidenţă rolul culturii în evoluţia spre modernitate a societăţii noastre”.

De Ziua Culturii Naţionale, Klaus Iohannis îndeamnă autorităţile „să sprijine mediul cultural, public şi privat şi să acorde importanţa cuvenită educaţiei şi culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetăţenilor în viaţa culturală este strâns legată de angajamentul civic şi democratic al societăţii”.

Mesajul a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor – Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, în cadrul sesiunii festive organizate de Academia Română.

„Cultura rămâne de o relevanţă deosebită pentru întregul proiect european. Dialogul intercultural, mişcarea liberă a creatorilor, diversitatea expresiilor culturale, recunoaşterea internaţională a valorii creaţiei contemporane, ca şi cea a bogăţiei patrimoniului nostru cultural sunt consecinţe benefice ale apartenenţei României la Uniunea Europeană. Activităţile industriilor culturale şi creative au înregistrat o creştere semnificativă în ultimii ani, contribuţia lor la produsul intern brut rivalizând cu cea a unor ramuri importante ale economiei”, a spus preşedintele.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button