
România devine un exemplu pentru toată lumea, dar mai ales pentru Europa. Pandemia în acte nu este pandemie deoarece nu îndeplinește condițiile tehnice de a fi numită așa. Nici la stadiul de epidemie nu s-a ajuns încă.
Sunt persoane infectate, există virusul, o parte din oameni mor. Ei mor și de gripă, și de cancer și de atacuri cerebrale. Mulți români mor datorită diabetului și a consumului excesiv de zahăr și alcool. Nimeni nu s-a înghesuit să oprească asta, nimeni nu a blocat vânzarea de dulciuri ca să îi salveze pe români.
Presa a primit peste 50 de milioane de euro. La această sumă impresionantă cântă după cum i se dictează, sau mai bine zis, latră. Așa s-a ajuns, prin mesaje ghidate, la panicarea întregii lumi, în cazul de față a României.
Apoi, când nu era nici o persoană infectată, s-a blocat economia națională și toți românii au stat în casă. Dar ce să vezi, românii se infectau și au început poveștile cu morți și mulți răniți. Parcă eram la război.
Mulți români au avut până astăzi corinavirus. Majoritatea covârșitoare forme ușoare sau foarte ușoare, puțini au decedat, chiar mai puțini decât în caz gripei.
A apărut și un vaccin, apoi al doilea, apoi s-au bătut furnizorii între ei. Acum ne vaccinăm cu toții dar tot trebuie să stăm în case, magazinele au program scurt, se poartă mască și la sala de sport sau la orele de sport.
Cu toate acestea cifrele se modifică negativ, de parcă nimic nu ar fi bine. Ratele de infectare par să fie puse din pix, românii sunt ținuți în case contrar voinței lor.
Libertatea mea se termină când începe a ta. Dar poate că nu trebuie să ne intersectăm. Vrei să stai în casă? O poți face. Vrei să ieși afară? Ieși.
Românii ies in stradă, cu sutele de mii. Se iese în toată Europa, dar la noi mai mult decât oriunde. Toți românii sunt nemulțumiți, doar o mică parte stă cu frica.
În România se pornește o revoluție mondială, dacă aici s-a prins lumea că este un circ, în curând se vor prinde prin toată lumea și va ieși o adevărată revoluție mondială.
- Polonia spune „NU” Ministerului Adevărului – România, cu Nicușor Dan, merge în direcția opusă
În timp ce Polonia trage frâna de urgență în fața a ceea ce numește deschis „cenzură administrativă”, România pare hotărâtă să accelereze exact pe acest drum. Contrastul este frapant. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a blocat prin veto legea de implementare a Digital Services Act, avertizând că aceasta ar crea un mecanism prin care funcționari ai … - România condamnă atacul rusesc cu racheta „Oreshnik” – Oana Țoiu acuză o încălcare gravă a dreptului internațional
ROMÂNIA CONDAMNĂ ATACUL RUSESC CU RACHETA „ORESHNIK”. OANA ȚOIU: ÎNCĂLCARE GRAVĂ A DREPTULUI INTERNAȚIONAL Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a condamnat ferm atacul Rusiei asupra Ucrainei în care a fost utilizată racheta balistică hipersonică Oreshnik, calificând acest act ca o „încălcare gravă a dreptului internațional umanitar”. Poziția oficială a fost făcută publică vineri pe … - Ionuț Moșteanu a ieșit din tăcere ca să ceară „oprirea dezinformării”, apărându-l pe Nicușor Dan în scandalul interceptării aeronavei prezidențiale
MOȘTEANU REVINE DIN UMBRĂ CA SĂ APERE O NARAȚIUNE ȘUBREDĂ. „DEZINFORMAREA”, INVOCATĂ DE CEL CARE A CĂZUT PRIN EA Reactivarea publică a lui Ionuț Moșteanu nu vine cu vreo explicație, asumare sau clarificare a trecutului său politic, ci cu un mesaj moralizator: „Haideți să oprim dezinformarea”. O frază mare, rostită de un om politic forțat … - Uniunea Europeană condamnă războiul, dar continuă să cumpere gaz rusesc. Importurile de GNL au crescut, iar miliarde de euro ajung anual la Kremlin
UE HRĂNEȘTE RĂZBOIUL PE CARE SPUNE CĂ ÎL CONDAMNĂ GAZUL RUSESC CURGE, DISCURSUL EUROPEAN SE GOLEȘTE Uniunea Europeană este prinsă într-o contradicție care nu mai poate fi ascunsă. În timp ce proclamă public ruptura energetică de Rusia și condamnă agresiunea din Ucraina, banii continuă să ajungă la Kremlin prin importurile de gaze naturale lichefiate. Mai … - Viktor Orbán îl critică pe Zelenski. „Din banii pe care-i cere pentru război s‑ar plăti pensiile ungurilor timp de 40 de ani”
ORBÁN SPUNE CE ALȚII EVITĂ: COSTUL REAL AL RĂZBOIULUI CÂND SOLIDARITATEA SE TRANSFORMĂ ÎN FACTURĂ Declarațiile lui Viktor Orbán nu sunt un derapaj, ci o punere brutală a problemei pe masă. În timp ce Bruxelles-ul vorbește despre „sprijin” și „responsabilitate europeană”, nota de plată este împinsă către statele membre și către cetățeni. Suma invocată – … - Rata șomajului a urcat la 6% sub guvernarea lui Ilie Bolojan, iar aproape 500.000 de români sunt fără loc de muncă
ȘOMAJUL CREȘTE, STATUL RIDICĂ DIN UMERI APROAPE 500.000 DE ROMÂNI SCOȘI DIN JOC Rata șomajului a ajuns la 6% în noiembrie 2025, iar aproape 500.000 de români sunt fără loc de muncă. Nu este o surpriză și nu este un accident. Este rezultatul unei economii lăsate să meargă din inerție, fără investiții serioase, fără politici … - Gazetarul CTP critică revolta față de impozitele pe locuințe mărite și sugerează că românii refuză „responsabilitatea fiscală”
CTP ȘI MORALISMUL DE STUDIO: CUM AJUNG ROMÂNII VINOVAȚI PENTRU PROPRIA LOR SĂRĂCIE Când disprețul ține loc de analiză economică Cristian Tudor Popescu a ales să trateze revolta românilor față de majorarea impozitelor pe locuințe cu ironie și superioritate morală. În loc să discute onest despre nivelul veniturilor, despre calitatea serviciilor publice sau despre risipa … - Nicușor Dan anunță un departament anti-dezinformare, direct sub control prezidențial
Un departament anti-dezinformare, direct sub control prezidențial Președintele Nicușor Dan pregătește înființarea unui departament special împotriva dezinformării și fake-news în cadrul Administrației Prezidențiale, structură care va funcționa sub coordonarea sa directă. Decizia ridică semne serioase de întrebare privind concentrarea puterii și delimitarea fragilă dintre combaterea manipulării și controlul discursului public. Inițiativa apare pe fondul recunoașterii … - Ilie Bolojan este pus la zid chiar de un primar PNL – Orice prost știe să pună biruri pe popor”, spune edilul
„Orice prost știe să pună biruri pe popor”. Un primar PNL sparge tăcerea Fisurile din PNL ies violent la suprafață. Ilie Bolojan, liderul partidului și șeful Guvernului, este atacat frontal nu de opoziție, ci din interiorul propriului partid. Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic, lansează un rechizitoriu dur, fără precedent, la adresa premierului, acuzându-l că a … - Nicușor Dan a declarat că România nu va trimite soldați în Ucraina – Statul român oferă logistică, instruire militară Ucrainei
România rămâne în afara frontului, dar intră adânc în mecanismele războiului Președintele Nicușor Dan a declarat public că România nu va trimite soldați în Ucraina. Mesajul, aparent ferm și liniștitor, ascunde însă o realitate mult mai nuanțată și mai incomodă: România se angajează militar în sprijinul Ucrainei, dar o face pe ușa din spate, prin … - Marea Britanie și Franța convin să trimită trupe în Ucraina în cazul unui acord de pace
„PACEA” CARE ADUCE TRUPE STRĂINE PE TERITORIUL UCRAINEAN Sub acoperirea unui posibil acord de pace, Franța și Marea Britanie fac un pas fără precedent: își asumă public intenția de a trimite trupe militare în Ucraina. Decizia, discutată luni la rând și anunțată după summitul de la Paris, marchează o escaladare strategică majoră, indiferent de limbajul … - Mihai Jurca, omul de încredere al premierului, preia conducerea comisiei care decide cine are voie și cine nu să investească în domenii-cheie
Statul strânge controlul pe energie, bănci, transporturi și AI. Puterea se mută în Cancelaria premierului Guvernul condus de Ilie Bolojan face un pas decisiv spre centralizarea controlului economic în România, sub pretextul „securității naționale”. Mihai Jurca, omul de încredere al premierului, preia conducerea comisiei care decide cine are voie și cine nu să investească în … - Lucian Mîndruță îi critică pe românii care anunță boicotul taxelor: „Să nu mai sune la 112. Să se opereze singuri”
Mîndruță atacă boicotul taxelor lui Bolojan: „Să nu mai sune nici la 112” Lucian Mîndruță critică dur românii care anunță că nu vor plăti taxele locale, ca urmare a majorărilor impuse de Guvernul Bolojan. „Perfect. Să se opereze singuri, să-și curețe zăpada și să nu mai sune la 112 când au o problemă”, a scris … - Gheorghe Piperea anunță că va bloca în instanță noile taxe pe proprietate ale guvernului Bolojan
GHEORGHE PIPEREA SE PREGĂTEȘTE SĂ BLOCHEZE TAXELE BOLOJANIENE În timp ce românii încep 2026 cu impozite majorate și conturi goale, avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea anunță măsuri ferme: va bloca în instanță noile taxe pe proprietate impuse de guvernul Bolojan. Motivul? „Există primari care își freacă palmele pentru aceste taxe excesiv majorate și contrare dreptului … - Sub Bolojan și Nicușor, firmele mici sunt obligate să țină contabilitate separată pentru fiecare punct de lucru, indiferent de angajați.
BOLOJAN LOVEȘTE ÎN IMM-URI: STATUL COMPPLICĂ, NU AJUTĂ De anul acesta, firmele mici și mijlocii din România primesc o veste „bună”: trebuie să țină contabilitate separată pentru fiecare punct de lucru declarat. Nu contează dacă ai un singur angajat sau zeci – statul vrea hârtii, semn clar că logica economică reală e ignorată complet. Adrian … - Iancu Guda consilierul lui Ilie Bolojan pe probleme economice ne explică: Salariile mari duc la „risipă și pierderea reperelor”
SALARII MARI = RISIPĂ? ECONOMISTUL GUDĂ NE ÎNVAȚĂ CUM SĂ FIM SĂRACI ȘI RESPONSABILI România anului 2026 începe să semene tot mai mult cu o scenetă absurdă: premierul care nu-și plătește impozitele, consilieri economici care ne învață că salariile mari sunt „periculoase”, ONG-uri care fac reforme pe hârtie și diplomați care apar pe rețelele sociale … - Caramitru știe deja cum arată 2026: Orban pierde alegerile, republicanii pierd SUA, Putin dispare, iar economia României duduie în frunte cu Ilie Bolojan
CARAMITRU ȘI PROFEȚIA DE BUZUNAR: CUM SE SCRIE VIITORUL DIN CANAPEA 2026, ANUL ÎN CARE „ȘTIE EL” TOT Andrei Caramitru nu mai analizează, nu mai ipotezează, nu mai avertizează. El știe. Cu o siguranță specifică oracolilor de Facebook, Caramitru livrează un „scenariu de bază” pentru 2026 care rezolvă simultan România, SUA, Rusia, Ungaria, Ucraina, Asia … - Adrian Năstase recunoaște că și el ar fi anulat alegerile din 2024, dacă era în funcția de președinte în locul lui Klaus Iohannis
ADRIAN NĂSTASE SPUNE LUCRURILOR PE NUME: ALEGERILE SE ANULEAZĂ CÂND PUTEREA O CERE Adrian Năstase recunoaște fără ocolișuri că, dacă s-ar fi aflat în funcția de președinte, ar fi anulat alegerile din 2024. Întrebat direct dacă ar fi procedat la fel, răspunsul său – „Probabil că da” – aruncă o lumină crudă asupra mentalității care … - Bolojan amenință cu majorarea taxelor dacă românii nu plătesc impozitele pe anul 2026
BOICOTUL IMPOZITELOR, RĂSPUNS CU AMENINȚĂRI: BOLOJAN SPUNE CĂ VA CREȘTE TAXELE DACĂ ROMÂNII NU PLĂTESC STATUL CARE GREȘEȘTE, CETĂȚEANUL CARE PLĂTEȘTE Premierul Ilie Bolojan reacționează nervos la apelurile tot mai numeroase ale românilor de a boicota plata impozitelor pe anul 2026. Mesajul transmis este unul simplu și brutal: dacă banii nu intră la buget, taxele … - Ludovic Orban susține că Nicușor Dan nu poate fi demis: „O eventuală suspendare l-ar „mări” pe Nicușor Dan”
Ludovic Orban, fost consilier prezidențial și politician reciclat în analist de studio TV, a găsit marți seară o nouă certitudine absolută: Nicușor Dan nu poate fi demis. Nu pentru că ar fi impecabil, nu pentru că ar conduce exemplar, ci pentru că „trendurile sociologice” nu permit asta. Argumentul este revelator. Nu legea, nu Constituția, nu … - Andrei Caramitru a luat-o razna. Fostul lider USR cere dosare penale pentru judecătorii CCR. Când au anulat alegerile prezidențiale, Andrei Caramitru i-a aplaudat
Andrei Caramitru a luat-o razna. De la aplauze pentru CCR, la chemări la cătușe Andrei Caramitru pare să fi trecut definitiv de la analiză la isterie politică. Fost lider USR, cândva prezentat drept voce „rațională” a spațiului public, Caramitru cere astăzi deschiderea de dosare penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale. Motivul? Nu îi convine blocajul de … - România, campioană la subvenții pentru partide: milioane pentru politicieni, firimituri pentru cetățeni
România a ajuns pe primul loc în Europa când vine vorba de subvențiile acordate partidelor politice. În timp ce milioane de români trăiesc cu salarii mici, pensii insuficiente și facturi tot mai greu de plătit, partidele primesc anual sume uriașe din bani publici, fără o legătură reală cu performanța sau rezultatele lor pentru societate. Subvențiile … - USR a promis zero taxe pe salariul minim – Ajuns însă la guvernare, USR a abandonat complet acest angajament
USR și promisiunea trădată: „zero taxe pe salariul minim” a murit la guvernare „Zero taxe pe salariul minim” a fost una dintre cele mai sonore promisiuni ale USR în campaniile electorale recente. Un slogan simplu, ușor de memorat, construit special pentru milioanele de români care trăiesc la limita subzistenței și pentru care fiecare leu contează. … - Deputat de lux pe bani publici – Silviu Vexler încasează lunar aproape 40.000 de lei
Într-o Românie în care guvernanții cer austeritate, sacrificii și „responsabilitate bugetară”, realitatea din vârful politicii arată cu totul altfel. Un exemplu grăitor este deputatul Silviu Vexler, reprezentant al minorităților naționale, aflat la al treilea mandat în Parlament. Silviu Vexler, cunoscut și pentru scandalurile generate de gesturi ostentative în Legislativ, beneficiază lunar de venituri care îl … - Șomajul crește, Ilie Bolojan vorbește despre „optimizări”
Efectele politicilor promovate de guvernul condus de Ilie Bolojan încep să se vadă clar în cifrele oficiale. Datele Institutului Național de Statistică arată că numărul șomerilor se apropie de 500.000 de persoane, ajungând în octombrie 2025 la 487.300, cu 24.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut pasted. Creșterea șomajului vine pe fondul … - Bolojan a făcut o numire controversată pe filieră USR la șefia Achizițiilor Publice
Numiri de sărbători, instituții capturate politic În Ajunul Crăciunului, într-un moment în care atenția publică era orientată spre sărbători, premierul Ilie Bolojan a operat o numire-cheie într-un domeniu extrem de sensibil pentru statul român: achizițiile publice. Printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial, Raluca Rogoz a fost instalată în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru … - Guvernanții cer sacrificii, dar închid ochii la bonusurile de Crăciun – Austeritate pentru cetățeni, prime pentru companiile de stat
Sfârșitul anului 2025 arată, din nou, ruptura dintre discursul oficial și realitatea din sistemul public. În timp ce Guvernul vorbește despre prudență bugetară, tăieri și responsabilitate fiscală, mai multe companii de stat au fost ocolite elegant de austeritate, iar angajații lor au încasat prime și beneficii consistente de Crăciun. Potrivit datelor publicate de Economedia, unele … - Elon Musk: „Comisia Europeană ar trebui desființată. UE trebuie condusă de un organism ales direct”
„Comisia Europeană ar trebui desființată. UE trebuie condusă de un organism ales direct” Miliardarul american Elon Musk lansează un atac fără precedent la adresa Uniunii Europene și a arhitecturii sale instituționale. Într-un mesaj publicat pe platforma X, Musk afirmă că actuala Comisie Europeană ar trebui desființată, iar conducerea Uniunii să fie preluată de un organism … - Guvernul Bolojan a reușit să pună pe butuci un brand arhicunoscut de români – Lindab pleacă din România după ani de pierderi și promisiuni economice eșuate
Lindab pleacă din România după ani de pierderi și promisiuni economice eșuate Un nou nume important se adaugă pe lista companiilor care își fac bagajele și părăsesc România. Grupul suedez Lindab, producător de acoperișuri, hale metalice și sisteme de ventilație, a decis să iasă definitiv de pe piața locală, vânzând fabrica din Ștefăneștii de Jos, … - Scandal în Justiție – Horațiu Potra ar fi fost terorizat după gratii pentru a da declarații false despre Călin Georgescu
Un nou scandal zguduie sistemul judiciar, după ce au apărut informații grave privind modul în care ar fi fost tratat Horațiu Potra în spatele gratiilor. Potrivit surselor Realitatea Plus, magistrații au fost nevoiți să intervină de urgență, după ce avocatul lui Potra a făcut publice dezvăluiri despre presupuse presiuni, intimidări și tentative de constrângere exercitate … - Deputații și-au votat singuri mai mulți bani pentru 2026, în timp ce românii strâng cureaua
Deputații și-au votat singuri mai mulți bani pentru 2026, în timp ce românii strâng cureaua În timp ce milioane de români își calculează fiecare leu până la sfârșitul lunii, în Parlamentul României atmosfera a fost una festivă. Nu cu colinde, nu cu luminițe, ci cu voturi ridicate pentru propriile beneficii. Deputații și-au făcut cadou de … - Nicușor Dan vorbește despre conflict cu Rusia, dar evită întrebarea esențială: cine plătește și pentru ce?
Mesaj de forță pentru Paris, neliniște pentru București Într-un interviu acordat presei franceze (France 24 și RFI), președintele României, Nicușor Dan, a declarat fără echivoc că Europa și România trebuie să se pregătească pentru un posibil război cu Rusia. Declarația, formulată într-un registru ferm – „dacă vor să atace, suntem pregătiți” – a fost primită … - Ciucu vorbește despre INSOLVENȚĂ și acuză „moștenirea” lăsată de Nicușor Dan
„Am avut un mic șoc”: bilanțul dur al noului primar Ciprian Ciucu, noul primar general al Bucureștiului, a lansat un atac frontal la adresa fostului edil, Nicușor Dan, acuzându-l că a lăsat în urmă o situație financiară „mult prea gravă”. După primele verificări interne, Ciucu spune că Primăria Capitalei pornește noul mandat cu datorii de … - „OAMENII TREBUIE CONVINȘI” – Nicușor Dan anunță desecretizarea CSAT, dar adevărul vine cu termen de livrare
Alegeri anulate, dovezi amânate Președintele României, Nicușor Dan, anunță desecretizarea ședinței CSAT care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Decizia vine la mai bine de un an de la cel mai grav episod electoral din ultimii 35 de ani și este justificată printr-o formulare revelatoare: „oamenii trebuie convinși de interferența rusă”. Nu … - „ȘTIM, DAR NU PUTEM DOVEDI” – Nicușor Dan recunoaște în presa franceză că anularea alegerilor s-a bazat pe suspiciuni, nu pe probe
O contradicție majoră spusă direct la Paris Președintele României, Nicușor Dan, a făcut în presa franceză o declarație care zdruncină serios justificarea anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Într-un interviu acordat publicației Le Monde, șeful statului admite că serviciile de informații „recunosc semne ale unei ingerințe rusești”, dar nu o pot dovedi. Cu alte cuvinte: alegerile … - Oana Țoiu, în vizită la Maia Sandu: „România rămâne partenerul strategic numărul unu al R. Moldova”
România, „partener strategic numărul unu” – o formulă repetată, nu o politică finalizată Vizita ministrei de Externe a României, Oana Țoiu, la Chișinău a venit cu declarații solemne și formule diplomatice bine lustruite. Președinta Maia Sandu a reafirmat ceea ce se spune de ani de zile: România rămâne principalul aliat al Republicii Moldova. Declarația sună … - Oancea Silviu – Reforma reală a Justiției nu se face prin sloganuri sau voturi simbolice, ci prin legi clare, prin respectarea Constituției
Oancea Silviu, deputat AUR: Reforma sistemului judiciar trebuie realizată prin măsuri legislative clare, prin respectarea Constituției, prin garantarea independenței magistraților și prin asumarea responsabilității instituționale. Justiția are rolul de a soluționa conflicte și de a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor, nu de a deveni un instrument de dezbatere politică. Potrivit deputatului AUR, există riscul ca … - Nicușor Dan, la Bruxelles: prioritate pentru finanțarea Ucrainei, îngrijorări „subtile” pentru Justiția din România
Înaintea summitului Consiliului European de la Bruxelles, președintele Nicușor Dan a anunțat că agenda discuțiilor este dominată de finanțarea Ucrainei, subiect pe care l-a calificat drept „cel mai discutat” și pentru care România susține „orice opțiune”, inclusiv utilizarea bugetului UE sau a activelor rusești înghețate. Șeful statului a afirmat că, din perspectiva României, bugetul Uniunii … - Nicușor Dan explică anularea alegerilor: „o să venim cu dovezi”. Alegerile au fost anulate, dovezile încă lipsesc
La un an de la anularea alegerilor prezidențiale, președintele Nicușor Dan le-a spus românilor din Londra că „vor primi un răspuns”, invocând, din nou, interferențe rusești și cheltuieli nedeclarate ale candidatului Călin Georgescu. Răspunsul, însă, ridică mai multe întrebări decât clarifică. Șeful statului a afirmat că un raport al Parchetului ar indica implicarea a „patru … - Adrian Axinia: Nicușor Dan spune „da” la orice pentru Ucraina și transformă România într-o non-entitate în politica externă
Europarlamentarul Adrian Axinia îl acuză pe președintele Nicușor Dan că susține „orice variantă de ajutor financiar pentru Ucraina”, fără rezerve, fără negocieri și fără a apăra interesele României. Potrivit lui Axinia, această atitudine de supunere necondiționată nu este politică externă, ci obediență. „Asta înseamnă să ai suflet de slugă și să spui yes, of course … - Nicușor Dan împarte Justiția în „bună” și „mai puțin bună”: magistrații care vin la Cotroceni sunt cei care trebuie protejați
Prin anunțul privind consultările de la Cotroceni, Nicușor Dan pare să fi trasat o linie periculoasă în interiorul sistemului judiciar, împărțind implicit Justiția României în două categorii: magistrații „buni”, care vin la Palatul Cotroceni și trebuie protejați, și restul, lăsați în afara cercului de legitimitate prezidențială. Președintele afirmă că a primit „sute de pagini de … - Ungaria, Slovacia și Cehia spun „nu” împrumutului UE pentru Ucraina: prima fisură majoră în consensul financiar european
Decizia Ungariei, Slovaciei și Cehiei de a nu participa la împrumutul comun al Uniunii Europene de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei marchează o ruptură semnificativă în abordarea financiară a războiului. Mecanismul, agreat la summitul UE de la Bruxelles, prevede un credit fără dobândă, garantat de bugetul comun al Uniunii, pentru acoperirea nevoilor urgente … - Cine este omul care conduce spitalele Capitalei: Radu Tiliță dezvăluie CV-ul neașteptat al protejatului lui Vlad Voiculescu
În fotografia de mai jos, aveți un exemplu de vocabular aparte. Domnul face parte din USR și cu binecuvântarea lui Vlad Voiculescu a ajuns să conducă spitalele administrate de Primăria Generală a Municipiului București. Nu, nu a dat concurs. A fost „uns” cu o numire directă.Dacă ne uităm în istoricul său, domnul respectiv, a fost: … - Dominic Fritz descoperă vinovații din Justiție: PSD și PNL. USR, prezent la guvernare, absent de la responsabilitate
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat la Antena 3 CNN că dezastrul din Justiție este vina PSD și PNL, partide care, potrivit acestuia, ar trebui „să-și asume măcar în ultimul ceas” situația creată. Declarația vine însă într-un context incomod pentru liderul USR: partidul său guvernează alături de PSD. Deși USR face parte din coaliția de … - Adrian Axinia (AUR/ECR): Gazul din Marea Neagră trebuie să asigure în primul rând nevoile României
Poziție fermă privind resursele energetice strategice ale țării Șeful Delegației AUR în Parlamentul European, europarlamentarul Adrian Axinia, a declarat la Strasbourg că România trebuie să își valorifice resursele de gaze naturale din Marea Neagră în beneficiul propriei economii și al cetățenilor, subliniind că securitatea energetică națională trebuie să fie o prioritate absolută. Declarația a fost … - Radu Miruță încasează peste 20.000 de lei din două salarii de la stat și spune: „m-a ajutat Dumnezeu”
Radu Miruță încasează peste 20.000 de lei lunar și spune că nu se vaită STATUL ÎL OBLIGĂ SĂ IA BANI Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat public că încasează două salarii de la stat, unul de ministru și unul de parlamentar, ajungând la peste 20.000 de lei lunar, la care se adaugă cazare plătită de … - După sloganul „Fără penali”, USR reîncălzește Justiția cu cătușe
Într-un video oficial, juriștii USR vorbesc despre „reformă”, dar mesajul real este altul: DNA trebuie să revină peste magistrați.„Dacă o merită, DNA să vină să-i ia”, spun ei, atacând Inspecția Judiciară și cerând schimbarea regulilor din CSM. Nu se vorbește despre garanții reale pentru independența judecătorilor, ci despre readucerea DNA într-o poziție de forță.Principii frumoase, … - USR ridică ștacheta… în jos: 15 ani în privat și o firmă, suficient pentru Ministerul Economiei
USR a anunțat cu mândrie că îl propune pe Irineu Darău la conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Argumentul forte: a lucrat 15 ani în mediul privat și a avut o firmă. Atât. Într-o țară cu probleme industriale cronice, companii de stat pe pierdere, deficit comercial record și economie fragilă, criteriile pentru funcția de … - Bolojan cere sacrificii. Miniștrii adună salarii – Radu Miruță ia peste 20.000 lei de la stat și spune: „m-a ajutat Dumnezeu”
Radu Miruță încasează peste 20.000 de lei lunar și spune că nu se vaită STATUL ÎL OBLIGĂ SĂ IA BANI Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat public că încasează două salarii de la stat, unul de ministru și unul de parlamentar, ajungând la peste 20.000 de lei lunar, la care se adaugă cazare plătită de … - Nicușor Dan ceartă Coaliția pentru conflictele permanente dintre ele – Se teme de ascensiunea opoziției AUR
Președintele Nicușor Dan a criticat public partidele din Coaliția de guvernare pentru conflictele permanente dintre ele, remarcând că „se atacă între ele și nu spun niciun cuvânt despre Opoziție”. Declarația, deși aparent lucidă, trădează o problemă mai profundă: confuzia dintre critică și responsabilitate politică. Pe de o parte, șeful statului se declară deranjat de lipsa …

