Distribuți acest articol

Un magazin din București, zona Piața Romană, a anunțat că oferă un cadou la aniversarea celor doi ani de funcționare, respectiv burgeri gratis. Sute de tineri s-au înghesuit în fața magazinului pentru a prinde un burger gratis și nimeni nu a ținut cont de regulile privind distanțarea socială.

Poliția nu a fost tocmai încântată de cele întâmplate și l-au amendat pe proprietarul care a creat isteria generală în rândul tinerilor pe rețelele de socializare.

Poliția transmite că a intervenit la fața locului și le-a transmis persoanelor să plece din zonă. De asemenea, administratorul localului a fost dus la secție de Poliție și amendat cu 10.000 de lei.

„Referitor la faptul că mai multe persoane nu respectă distanțarea în apropierea unui restaurant din sectorul 1 care oferea mâncare gratuit, polițiști ai Secție 1 Poliție au procedat la dispersarea persoanelor prezente și transmiterea de mesaje acustice în care erau făcute recomandări de păstrare a distanței.

De asemenea, administratorul respectivului local a fost condus la subunitatea de poliție, unde a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, au declarat reprezentanții Poliției.


Distribuți acest articol