Recomandarea redacției

Suma record cheltuită de coaliția PSD-PNL pe publicitate TV și online în doar o lună

Coaliția PSD-PNL a cheltuit într-o lună cât cheltuiește într-un an pe reclame o mare companie din primele 20 din România. Este fără precedent ca un partid sau o coaliție să mizeze atâția bani pe alegeri.

  • 37 de județe cucerite din 41;
  • 19 mandate europarlamentare câștigate din 33;
  • Aceasta este performanța politică a Coaliției de guvernare. Iar acesta este prețul. 

Alianța PSD-PNL a câștigat alegerile europarlamentare cu un scor care se apropie de 50%. Rezultatele nu sunt finale în momentul publicării acestui articol, însă scorul nu se poate schimba într-un mod semnificativ.

Noutatea lui 9 iunie 2024 a fost reprezentată de comasarea alegerilor. Din cele două alegeri, europarlamentare și locale, legea a permis televiziunilor să încaseze bani doar pentru europarlamentare. Astfel, toți banii la care face referire documentarea s-au plătit de către partide pe „factura de europarlamentare”. Asta chiar dacă unele dintre mesaje din spațiul public au ținut de locale. 

Sursa documentării sunt datele raportate către AEP de către partide. Din acestea rezultă cheltuirea următoarelor sume pe publicitate:

Raportarea partidelor către AEP este eterogenă, fiecare partid trimite facturile în mod specific (unele sunt defalcate pe TV și online; alte sume sunt puse la comun).

La această sumă pe publicitate din timpul campaniei se adună peste 250 de milioane de lei (50 de milioane de euro) plătite de PSD și PNL în ultimii trei ani pentru ceea ce experții au arătat că reprezintă cumpărare de imagine favorabilă pe site-urile de știri, în special, pe site-urile televiziunilor. 

Pentru campania din 2024 nu am luat în considerare tipăriturile și banii alocați pentru vestimentația politică (șepci, tricouri, veste). 

Banii au fost dați din surse private, dar statul îi decontează partidelor

PSD a folosit cele mai mari resurse financiare pentru promovarea pe televiziuni sau în mediul online, potrivit datelor raportate până în acest moment către Autoritatea Electorală Permanentă.

6 milioane de euro au adus mesajele social-democraților mai aproape de electorat. Pentru toate partidele sursa de plată inițială pentru europarlamentare este privată. Astfel, până acum, social-democrații nu au folosit banii din subvenție, ci din contribuțiile candidaților. Însă, de fapt, aceste sume se transformă în bani publici. Cum? Statul român le returnează acestora fondurile cheltuite, dacă partidele au depășit pragul de 3% în alegeri.

Și mai clar: orice partid care a trecut pragul electoral de 3% și justifică legalitatea cheltuielilor primește rambursarea sumelor de la bugetul de stat. Decontarea are loc la finalul campaniei electorale.

Surse din piața de TV susțin că „televiziunile au cerut de la partide banii înainte sau, în cel mai rău caz pentru ele, să fie plătite la câteva zile după apariția spoturilor”. Această normă de plată, în avans sau imediat după apariție, s-a realizat de la partide și pentru site-uri. Ceea ce înseamnă că în primă fază, până la decontarea de la stat, partidele au fost nevoite să-și procure bugetele.

Spre exemplu, omul de afaceri George Becali a împrumutat PSD cu 500.000 de euro, după cum a declarat Gabriela Firea. Suma urmează să îi fie returnată după alegeri, când partidul va lua banii de la stat.

Top contribuții în campania pentru europarlamentare

Suma maximă pe care un candidat la europarlamentare a putut s-o folosească în campanie a fost de 2.5 milioane de lei, echivalentul a 500.000 de euro. Iată cum arată donatorii principali, conform documentării Snoop.

PSD folosește agenții de publicitate. Reclame pe Antena3, RTV, Digi24, Realitatea, B1

Partidul condus de Marcel Ciolacu nu a încheiat contractele pentru promovare în mod direct cu televiziunile sau site-urile, ci prin intermediul unor agenții de publicitate, ceea ce este o metodă standard în zona clasică de publicitate. 

Avantajul, în cazul contractelor politice, este acela că agenția de publicitate este cea care face plățile, astfel că PSD nu raportează către AEP unde au ajuns banii, ci doar că i-a folosit printr-un intermediar.

Propaganda electorală la televiziuni s-a derulat prin intermediul Concept Media Management SRL. Firma este deținută de Vlanga Brândușa Andreea – 95% și Ciprian-Gabriel Scrieciu – 5%, soțul său.

Brândușa Vlanga se regăsește în 2020 pe lista de donatori ai Pro România cu 400.000 de lei. Este acționar / administrator în 5 firme și în alte 4 firme radiate, conform termene.ro. 

Spoturile PSD au putut fi urmărite în campania electorală pentru europarlamentare pe posturi precum Antena 3, RTV, Digi24, Realitatea sau B1.

„Dacă nu vrei să-ți crească prețurile la energie, gaze și alimente, dacă vrei să-ți crească pensia sau salariul, pe 9 iunie, oriunde te-ai afla, pune ștampila pe cei trei trandafiri. Votează românește! Votează PSD!”este mesajul dintr-un clip promovat pe Youtube și care a adunat în ultimele cinci zile 200.000 de vizualizări.

Clipul este filmat chiar în curtea PSD din Kiseleff nr. 10. Mesajul este repetat în mai multe clipuri, dar cu diferite personaje. Unele clipuri au ajuns la un milion de vizualizări.

Cel mai vizionat și distribuit mesaj de campanie, promovat insistent pe rețelele sociale, dar și la televiziuni centrale de știri, a fost cel referitor la faptul că „pensionarii României merită respect și recunoștință”.

Clipul distribuit de PSD a ajuns să aibă două milioane de vizualizări.

Imaginile sunt însoțite de versurile cântecului interpretat de Gheorghe Gheorghiu: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”. Videoclipul a fost lansat de PSD în urmă cu trei săptămâni.

Capturi din spotul PSD

Propaganda electorală la televiziuni reprezintă facturi către PSD de 13.3 milioane de lei, conform raportărilor către AEP până la data publicării acestui articol. PSD a raportat sumele de mai jos.  

Consecvenți ideii că spunem publicului clar ceea ce, în calitate de jurnaliști, putem explica, dar și ce nu putem explica, publicăm sumele plătite de social-democrați pentru promovarea la TV. Însă arătăm că nu știm, pentru că n-am putut obține de la oameni din PSD, dacă secvența de sume de mai jos, luată de la AEP, reprezintă o televiziune sau o tranșă:

Tot în dreptul PSD mai apar două facturi plătite pentru promovare pe televiziuni către SC Neo Production SRL, în valoare de 266.464 de lei, și SC Cetatea Albă Carolina SRL – 9.000 de lei.

Două firme, Vertigo Events și Stative Media, pentru publicitatea online

Vertigo Events SRL este principala firmă intermediară prin care s-a cumpărat publicitatea online. Suma totală din campanie este de 14.2 milioane de lei. Compania aparține lui Gabriel Radu Constantinescu. Înființată în 2015, Vertigo Events are, conform termene.ro, doi angajați. A furnizat materiale de propagandă pentru PSD la alegerile europarlamentare din 2019, scria Buletin de București în 2021, într-o anchetă despre patronul care a câștigat contractul pentru Bucharest Festival & Fringe de 4 milioane de lei de la administrația Firea. 

A doua firmă implicată în difuzarea materialelor PSD în spațiul online este Stative Media, deținută de Doinița Mihai – 67% și Cristian Mihai 33%. Firma a făcut plăți în numele PSD de 1.924.661 de lei. Este una din cele două firme cu același administrator care în 2019 și 2020 a coordonat nouă site-uri și nouă pagini de Facebook care amplificau, pe bani, subiecte politice, scria PressOne. Cristian Mihai este membru al clubului Rotary și a confirmat pentru PressOne că a derulat un contract de consultanță cu PSD în pandemie.

Contracte mai mici au fost cumpărate prin intermediul: Piramida Bucegi SRL – 106.596 de lei, Xtra Music Media SRL – 25.000 de lei, Media Smart SRL – 25.000 de lei, Independent SRL – 7.500 de lei. În dreptul promovării pe televiziuni, apare și o factură plătită prin intermediul That’s the film SRL – 26.055 de lei.

Suma totală de publicitate, TV și online, plătită de PSD și raportată până pe 6 iunie 2024 la AEP a fost de aproape 30 de milioane de lei, echivalentul a 6 milioane de euro.

PNL: bani către grupul Realitatea și Digi24

Partener cu PSD în campania pentru europarlamentare, PNL a folosit pentru promovarea în mediul online firma intermediară Avandor Internațional SRL. Compania aparține lui Marius Deak.

O altă firmă în care Marius Deak este asociat, Avandor Labs, a primit peste două milioane de lei și în 2022 de la PNL, după ce s-a instalat la putere noua conducere în partid: Nicolae Ciucă și Lucian Bode, arăta Libertatea. Deak se prezintă ca „unul dintre pionierii pieței românești de publicitate online, fiind creatorul algoritmilor Avandor”.

Liberalii au decis la începutul anului să renunțe la colaborarea cu Inventus Strategy Design, deținută de Cosmin Ivănuș, firmă cu care colaborau din ianuarie 2022.

Prin intermediul Avandor Internațional, liberalii au plătit 4.86 milioane de lei pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online. Tot pentru mediul online, firma Premiere Consulting a încasat 480.000 de lei.

PNL a avut contracte în campania electorală cu DBV Media House (grupul Realitatea) în valoare de 2.339.297 de lei și de 5.171.224 de lei. Prima factură este din 28 mai, iar cea de-a doua este din 31 mai 2024, conform documentelor consultate de Snoop.

Pe 24 mai, ziua PNL, a fost emisă și factura către Campus Media TV SRL (grupul Digi24) de 722.536 de lei. Obiectul contractului este tot „producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă.

Motivus Media SRL a primit de la PNL 100.000 de lei pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online.

Liberalii au plătit tot pentru mediul online peste 500.000 de lei către Media UNO SRL și, în aceeași campanie electorală, spre mai multe site-uri locale.Nicio companie din România, oricât de mare, nu-și permite această investiție lunară în publicitate

Alianța Dreapta Unită: sume către B1TV și Digi24, Antena 3, site-urile G4Media, HotNews și Libertatea

Alianța Dreapta Unită, formată din USR – PMP – Forța Dreptei, a direcționat banii către televiziuni precum B1TV și Digi24.

Pe lista site-urilor care au primit bani ca publicitate politică de la Alianță au fost G4Media, HotNews și Libertatea. Cele trei site-uri menționate au avut publicitate politică marcată și de la Alianța PSD-PNL.

Partidul condus de Ludovic Orban a plătit 2.178.890 de lei către agenția All Media Company. Nu este precizat care a fost destinația finală a banilor.

Potrivit informațiilor obținute de Snoop.ro, au fost încheiate contracte în numele partidului Forța Dreptei cu site-uri precum romaniatv.net, G4Media, HotNews, Libertatea, news.ro, realitatea.net. Observatornews.ro, fanatik, stiripesurse și spotmedia.

PMP a raportat contracte cu B1TV Channel – 248.735 de lei și cu firma care administrează grupul Realitatea – DBV Media House, în valoare de 153.979 de lei.

USR și-a promovat agenda politică în campania electorală pentru europarlamentare prin publicitate politică:

Cât a costat un minut de promovare la TV. Peste 100.000 de euro o emisiune de 45 de minute

Legislația impune ca o televiziune să aplice un preț fix pentru toate partidele în cazul promovării electorale, iar prețul poate varia de la un post de televiziune la altul. Prețul este stabilit de televiziune, nu depinde de audiența emisiunii.

Este o diferență față de metodat unanim recunoscută pentru publicitatea electorală, când plata se face „la puncte de rating”. Asta înseamnă că firmele plătesc în funcție de numărul de telespectatori pe spot. În cazul partidelor, ele au plătit în funcție de numărul de spoturi, indiferent câți telespectatori s-au uitat. 

Românii stau 5 ore pe zi la TV

În ultimii 10 ani, mai multe cercetări au arătat că românii au rămas europenii cu cel mai mare timp petrecut în fața televizorului. 

În ciuda penetrării internetului, date din 2013, 2017, 2019 și 2022 au remarcat faptul că românii stau la TV între 3,3 și 5 ore pe zi, în medie. Conform Pagina de Media, studiul din 2017 a arătat că românii consumă TV „dublu față de media globală”. Această predilecție s-a păstrat, susțin studiile recente. 

Potrivit analizelor Snoop pe date raportate de partide la AEP, în nicio campanie electorală un competitor politic nu a atins pragul de 45 de milioane de lei pentru promovarea TV și online, cum a fost, în 2024, cazul Alianței PSD – PNL.

Liberalii și social-democrații au cheltuit mai mulți bani în 2020 pentru promovarea în campania de la parlamentare, dar atunci se aflau pe poziții diferite, nu în alianța care a  câștigat, într-un mod categoric, ambele rânduri de alegeri din 9 iunie 2024.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button