Știri

Sprijin instituțional pentru comunitățile istorice: PSD avansează înființarea Consiliului Consultativ al Românilor de Pretutindeni

Prima ediție a Congresului Românității Balcanice a adus în prim-plan importanța educației, a bisericii și a proiectelor culturale în păstrarea identității românești în comunitățile istorice din afara granițelor țării.

Evenimentul a fost organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului și a reunit reprezentanți ai comunităților românești din Balcani, parlamentari și reprezentanți ai unor instituții culturale și religioase.

La congres au participat reprezentanți ai Institutului Cultural Român, ai Academiei Române și ai Bisericii. Intervențiile și volumele prezentate au evidențiat realitățile cu care se confruntă comunitățile românești din regiune, precum și eforturile depuse pentru păstrarea limbii, tradițiilor și patrimoniului cultural.

Senatoarea PSD Andra Bica, membră a Comisiei pentru românii de pretutindeni, a subliniat rolul esențial al profesorilor și preoților în transmiterea identității românești către generațiile tinere, în special în comunitățile mici, vulnerabile în fața procesului de asimilare.

„Profesorii și preoții au un rol esențial în transmiterea limbii, a credinței și a tradițiilor către copii, mai ales acolo unde comunitățile sunt mici și riscul asimilării este ridicat. România are responsabilitatea de a sprijini această muncă prin proiecte educaționale și culturale adaptate nevoilor comunităților”, a declarat senatoarea.Aceasta a evidențiat că păstrarea legăturii cu românii din afara granițelor presupune prezență, dialog și sprijin constant, fiecare școală, biserică și copil care învață limba română contribuind la continuitatea identității naționale.

Proiecte educaționale și culturale pentru românii din Balcani

Participanții la congres au subliniat necesitatea dezvoltării unor politici publice transfrontaliere concrete, prin care România să finanțeze direct proiecte educaționale și culturale în comunitățile românești din Balcani.

De asemenea, a fost evidențiată importanța consolidării relațiilor dintre asociațiile românești din regiune și instituțiile din România, cu sprijinul comisiilor parlamentare pentru românii de pretutindeni și al societăților culturale tradiționale.

Consiliu Consultativ al Românilor de Pretutindeni, prevăzut în programul de guvernare

Potrivit comunicării PSD, programul de guvernare pentru perioada 2026-2028 prevede înființarea Consiliului Consultativ al Românilor de Pretutindeni. Acesta ar urma să funcționeze ca un mecanism permanent de dialog între Guvern și reprezentanții diasporei și ai comunităților istorice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button