Distribuți acest articol

Într-un raport al Unicredit Bank, partidul Alianța pentru Unirea Românilor, a fost etichetat ca un partid de extremă dreapta, fapt pe care senatorul Claudiu Târziu îl consideră denigrator și îl respinge cu tărie.

”Am văzut cu neplăcere că, într-un articol publicat de colegii de la Evenimentul Zilei, este citat un raport al Unicredit Bank, în care se atribuie Alianței pentru Unirea Românilor o caracterizare pe care o respingem cu tărie și anume aceea de partid de extremă dreaptă” – se arată într-un comunicat al copreședintelui Alianței pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu.

George Simion, în vizită la conservatorii din Polonia (PiS)

“În dubla mea calitate de copreședinte al AUR și de senator în Senatul României, întreb public conducerea Unicredit Bank: care sunt argumentele în virtutea cărora caracterizează AUR drept un “partid de extremă dreaptă” și ce calificare are respectiva instituție bancară pentru a face ”analize” politice și etichetări ideologice, prin care prejudiciază imaginea unei formațiuni care a fost votată de peste 500 de mii de români, pe care de asemenea îi ofensează?

Este cel puțin surprinzător că o bancă din România își permite să facă aprecieri jignitoare la adresa unui partid cu zeci de mii de membri, dintre care unii, cu siguranță, clienți ai acestei bănci.

AUR este un partid conservator, care nu are de-a face cu extremismul și care are ca principali piloni Libertatea, Credința, Națiunea și Familia, valori asociate cu conservatorismul european și nu cu extrema dreaptă.”


Distribuți acest articol