HotNews.ro a solicitat, marți, Ministerului Sănătății clarificări privind valoarea totală a costurilor de deplasare ale ministrului Alexandru Rafila în Cuba și cine suportă aceste costuri – Ministerul Sănătății sau organizatorii conferinței Cuba-Salud 2022?
Răspunsul Ministerului Sănătății: atât contravaloarea diurnei cât și a cazării au fost stabilite conform baremului pentru demnitari (ministri, secretari de stat, etc.) potrivit HG nr. 518/1995.
La plecarea în deplasarea externă au fost acordate ministrului Alexandru Rafila următoarele sume (sursa: Ministerul Sănătății pentru HotNews.ro):
- diurnă externă în valută – 433 euro;
- cazare externă în valută – 1.680 euro.
De asemenea, cheltuielile pentru deplasarea externă a consilierului personal, care face parte din delegația însoțitoare, sunt următoarele, potrivit HG nr. 518/1995:
- diurnă externă în valută – 240 euro;
- cazare externă în valută – 840 euro.
Ministerul Sănătății mai precizează că „la această dată nu se cunosc costurile finale ale deplasării. Precizăm că nu a fost achitată contravaloarea transporului internațional, întrucât acțiunea nu s-a finalizat (nu a fost efectuat zborul de retur în țară al delegației).”
Vestea plecării lui Rafila în Cuba a circulat 3 zile în spațiul public înainte ca Ministerul Sănătății să confirme
Vestea plecării ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pentru o săptămână în Cuba a apărut în spațiul public încă de vinerea trecută, 14 octombrie, când deputatul USR Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a scris pe pagina sa de Facebook că ministrul Sănătății „a plecat într-o deplasare de lux în Cuba”.
Ministerul Sănătății a reacționat abia 3 zile mai târziu, luni, 17 octombrie, cu un comunicat de presă în care confirma că Alexandru Rafila se află „într-o vizită oficială în Cuba”.
Rafila participă la conferința Cuba-Salud 2022 în perioada 15 – 22 octombrie însoțit de un consilier personal, jurist, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Sănătății, la solicitarea jurnaliștilor.
De altfel, Ministerul Sănătății a precizat oficial că vizita lui Rafila în Cuba „cuprinde întâlniri cu omologi din statele din Regiunea Caraibelor pentru dezvoltarea colaborării în domeniul medical”.