Internațional

Șeful NATO ne asigură: „Piloţii ucraineni au început deja antrenamentele pe avioane F-16”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dezvăluit că piloţii de vânătoare ucraineni sunt instruiţi să piloteze avioane F-16.

Aliaţii din NATO nu au ajuns încă la un acord privind livrarea aşa-numitelor avioane de luptă americane de generaţia a patra către Ucraina, dar Jens Stoltenberg a declarat că instruirea personalului ucrainean este în curs de desfăşurare.

Iată ce a spus acesta: „Faptul că a început antrenamentul ne oferă opţiunea de a decide, de asemenea, să livrăm avioanele şi atunci piloţii vor fi pregătiţi să le piloteze”

Nu mai departe de luna februarie, preşedintele american, Joe Biden, refuzase solicitările ucrainene privind livrarea de avioane de luptă, deşi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, şi-a luat angajamente ferme că aparatele vor fi folosite doar pentru a viza forţele ruseşti din Ucraina.

Este nevoie de luni de zile pentru a antrena piloţii ucraineni – care au fost pregătiţi să zboare cu avioane sovietice – să piloteze un F-16. În plus, Ucraina nu are încă nici măcar piste de aterizare adecvate pentru F-16, în cazul în care aliaţii NATO ar fi de acord să furnizeze echipamentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button