Internațional

Șeful diplomației europene cere statelor UE să achite 1 miliard de euro pentru muniția necesară Ucrainei

Statele Uniunii Europene sunt îndemnate să aloce în luna martie un miliard de euro pentru a-şi onora angajamentul de a furniza urgent muniţii armatei ucrainene, afirmă surse diplomatice europene citate miercuri de AFP, conform Agerpres.

Potrivit unui document consultat de AFP, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, le-a cerut statelor UE să contribuie cu încă un miliard de euro la Facilitatea europeană pentru pace (FEP), un fond utilizat pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, această sumă urmând să fie alocată achiziţiei de obuze de calibrul 155 mm folosite de artileria ucraineană.

O asemenea finanţare ar permite livrarea rapidă către Ucraina a circa 250.000 de obuze de 155 mm, cumpărate la un preţ de 4.000 de euro bucata, conform indicaţiilor experţilor de la Bruxelles.

Propunerea va fi discutată de miniştrii europeni ai apărării la reuniunea lor din 7 martie la Stockholm.

În timp ce Estonia a cerut alocarea a 4 miliarde de euro în FEP pentru achiziţia unui milion de obuze care să fie oferite Ucrainei, Borrell le-a cerut statelor UE să scoată muniţii din stocurile lor strategice pentru a le transfera Ucrainei şi a ajuta astfel această ţară în războiul cu Rusia, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii.

„Este urgent. Trebuie să mobilizăm rapid mijloacele de care dispunem şi să acţionăm cu ce avem”, a insistat Borrell pe 21 februarie, la o conferinţă de presă comună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Acesta din urmă a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

Facilitatea europeană pentru pace (FEP) a fost deja alimentată de statele UE cu 3,5 miliarde de euro pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Ucrainei, o alocare suplimentară de două miliarde de euro fiind convenită între timp în acelaşi scop. Statele UE contribuie la acest fond, din care apoi le sunt plătite armele şi muniţiile transferate Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button