Politică

Nicolae Ciucă îl felicită pe Klaus Iohannis: „Ar putea deveni secretar general NATO”

Nicolae Ciucă a declarat că „PNL susţine nemijlocit acest demers al şefului statului” şi că decizia privind viitorul secretar general va fi luată în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, la Summit-ul NATO din luna iulie de la Washington.

Iată ce a spus acesta: „Este vorba de o responsabilitate de asumare a reprezentării pentru ocuparea unei funcţii la nivelul NATO, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei şi în felul acesta, această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în aceşti 20 de ani, efortul pe care l-a făcut România prin participarea la toate angajamentele în care Alianţa a fost implicată”

Preşedintele PNL a precizat că „nu este vorba doar de armata română, pentru că trebuie să vedem aici întreg sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care a avut o contribuţie esenţială în realizarea acestei imagini de pivot de stabilitate în regiunea Mării Negre, pe Flancul de Est şi desigur în interiorul Alianţei”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button