Discursul recent al eurodeputatului Adrian Axinia (AUR) de la tribuna Parlamentului European, care acuză „cedarea suveranității” și transformarea României într-o simplă „sursă de materii prime”, este un exemplu de manual despre cum se poate deturna o problemă economică reală într-o armă de propagandă populistă.
1. Falsul inamic: Ce este, de fapt, CRMA? Eurodeputatul AUR acuză majoritatea europarlamentarilor români de „trădare” pentru că au votat modificarea acestui regulament. Ceea ce omite deliberat să spună este contextul global. CRMA nu a fost creat pentru a „fura” grafitul sau magneziul României, ci pentru a decupla Europa de dependența toxică față de China și Rusia pentru metalele necesare viitorului (baterii, apărare, tehnologie verde). A vota împotriva acestui regulament înseamnă, în esență, a vota pentru menținerea monopolului ruso-chinezesc asupra resurselor strategice europene. Interesul României, o țară de graniță, este tocmai un bloc european independent energetic și tehnologic, nu sabotarea singurei strategii care ne poate elibera de șantajul estic.
2. Ipocrizia „suveranității” din subteran Adrian Axinia are dreptate doar într-un singur punct: ideal ar fi ca România să proceseze totul pe teritoriul său și să exporte produse finite, cu valoare adăugată mare (baterii, componente auto), nu roci. Dar de aici, logica sa deviază spre populism.
Uniunea Europeană nu obligă România să exporte brut. Regulamentul european chiar încurajează ca 40% din procesare să se facă pe plan local. Problema este că România nu are fabrici de prelucrare, nu are know-how tehnologic de ultimă generație și nu are capitalul de stat necesar pentru investiții de miliarde de euro.
3. Iluzia autarhiei economice și fobia capitalului străin Critica adusă investițiilor sub „pălărie străină” (referindu-se la proiecte precum cel de extracție a magneziului) ignoră o regulă de bază a economiei moderne: zero la sută din ceva neexploatat înseamnă zero. Resursele blocate sub pământ nu plătesc pensii, nu construiesc școli și nu generează locuri de muncă. Fără injecția de capital extern, tehnologie și acces la piețele de desfacere pe care le aduc investitorii, aceste resurse ar rămâne doar niște linii teoretice pe hărțile geologice ale României. Suveranitatea economică nu înseamnă să stai pe un munte de aur murind de foame pentru că refuzi să cumperi unelte de la străini, ci înseamnă integrarea inteligentă în lanțurile de aprovizionare europene, taxarea corectă a profiturilor și negocierea de redevențe avantajoase.
Suveranitatea reală se clădește prin independență față de dictatorii de la Răsărit. Iar când acțiunile tale politice exclusiv în decuplarea Europei de Rusia și China, eticheta de „patriot” devine doar o perdea de fum pentru o agendă profund anti-românească.
